
Șocul pe care l-a avut un chirurg din Galați. Ce a găsit în burta unui pacient l-a lăsat fără cuvinte
Unul dintre medici a vrut să anunțe poliția când a văzut de ce a ajuns bătrânul la spital, însă până la urmă s-a aflat adevărul.
Un medic chirurg de la Spitalul Județean de Urgență Galați a rămas surprins când a găsit un obiect misterios într-un pacient în vârstă de 70 de ani.
Pacientul avea dureri abdominale atroce, fiind vorba despre o ocluzie intestinală gravă, însă nu se știa motivul.
„Am băgat pacientul direct în operație și am trecut la palparea directă a intestinului, încercând să determin tactil câte astfel de mase blochează tractul și gradul de mobilitate. Am identificat o masă mare, foarte mare și am trecut la incizie, să văd cu ce mă confrunt și ce am de extras. Din câteva mișcări, am văzut masa în cauză, dar culoarea și forma erau… hai să spunem neașteptate.
Scot la iveală ciudățenia: o jumătate de lămâie de dimensiuni mari, cam cât jumătate din pumnul unui om adult. Am verificat zona să fie liberă de obstrucții, am suturat rapid intestinul și am ieșit din operație extrem de nedumerit. M-am uitat la jumătatea de lămâie, m-am uitat la colegii care erau la fel de nedumeriți ca și mine… și am trecut la următorul pas al tragicomediei. Ca și chirurg, am obligația legală să trimit orice parte organică extrasă din corpul unui pacient operat către secția de anatomie patologică. Repet, orice este organic! Lămâia era cât se poate de organică, așa că am ambalat-o corespunzător și am trimis-o pe traseul specificat de lege”, explică medicul gălățean.
Cum a ajuns lămâia în pacientul de 70 de ani
Nedumerit, colegul medicului a rămas șocat și s-a gândit că cineva a încercat să îl omoare pe bătrân, așa că a vrut să anunțe poliția.
„Dacă v-ați amuzat până acum, țineți-vă bine pentru ce urmează: trec câteva ore și începe sā sune telefonul. Răspund și la celălalt capăt era medicul anatomo-patolog mă întreabă dacă am chef de glume la ora aceea, că îmi bat joc de el, că… multe altele, nu are rost să le spun aici.
Aștept să termine și îi spun că i-am trimis obiectul organic care provocase ocluzia intestinală. Asta am scos, asta i-am trimis. A tăcut câteva secunde și după aceea a spus: <Asta e tentativă de omor, cineva i-a băgat ditamai lămâia pe gât cu intenția clară de a-l sufoca. Este un miracol că ditamai lămâia a reușit să treacă de esofag fără să-l blocheze! Sesizez poliția.> A închis telefonul și mă uitam acum la receptor mai confuz ca înainte.Totuși, până la urmă s-a aflat că bătrânul înghițise din greșeală jumătatea de lămâie.
„Mai cu mirare, mai cu reticență, pacientul ne-a arătat că nu mai avea nici un dinte în gură, iar în seara cu pricina mâncase pilaf cu carne și băuse un ceai în care a stors și a pus o jumătate de lămâie.
Citește și: VIDEO Mamă spulberată de un șofer băut. Femeia mergea să-și ia copilul de la grădiniță în momentul tragediei