Solstiţiu de vară 2022: Pe ce dată pică şi ce tradiţii respectă românii
Solstițiul de vară este cunoscut pentru faptul că este cea mai lungă zi din an. Această zi are o semnificație și efecte aparte în viețile oamenilor. Iată când are loc evenimentul și la ce trebuie să fii atent în această zi!
În acest an solstițiul de vară va avea loc pe data de 21 iunie 2022, ziua cea mai lungă din an.
În această zi, soarele se află la cea mai mare înălțime, la culminația 67° 52' deasupra orizontului. Astfel, soarele va lumina mai bine de jumătate de zi.
Lumina Soarelui va fi pe cer pentru aproximativ 15 ore și 32 de minute, iar noaptea va dura 8 ore și 28 de minute de întuneric.
La Odessa, în Ucraina soarele va lumina pentru 15 ore și 49 de minute, la Moscova, Rusia, pentru 17 ore și 33 de minute, iar la Vortuka, tot în Rusia, lumina de pe cer va rămâne în dreptul orizontului pentru aproape o lună și jumătate, de la 30 mai până în data de 14 iulie 2022.
Denumirea de solstițiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".
Solstițiu de vară 2022. Asocierea cu Sânzienele
Solstiţiul de vară, ziua cea mai lungă a anului după care începe să scadă puţin, câte puţin, "cu cât sare cocoşul de pe pragul casei sau cu cât se mişcă puiul în găoacea oului" a fost determinat empiric prin observarea atentă a reperelor terestre, în special a bioritmurilor stabile ale unor plante (sânziana sau drăgaica), păsări (cucul), insecte (licuricii), şi cosmice (răsăritul sau asfinţitul aştrilor şi constelaţiilor).
Solstițiu de vară. Marcând perioada împârguirii şi coacerii seminţelor de grâu, secară, orz, deci perioada încheierii ciclului biologic a celor mai importante plante alimentare cultivate de om, zilele de Sânziene, Sânpetru şi Rusalii au asimilat un ritual sezonier, asemănător celui de început de an.
Solstițiu de vară. Ritualul a câştigat în spectaculozitate şi datorită apropierii calendaristice a zilei de celebrare a Sânzienelor (24 iunie) de ziua solstiţiului de vară, după cum scrie I.Ghinoiu
în cartea Sărbătorile populare la români.
Solstițiu de vară. De altfel, unele popoare ale antichităţii celebrau aici Anul Nou, în preajma solstiţiului de vară. La egipteni anul începea în ziua întâi a lunii Thot, când apărea pe cer, înaintea răsăritului soarelui, steaua Sirius.
Ziua aceasta corespundea cu 19 iulie din calendarul iulian sau cu 15 iunie din calendarul gregorian în antichitatea greacă anul începea tot la solstiţiul de vară, în prima zi a Lunii Noi. Principalele sărbători ale verii se împart în două categorii: cu dată fixă (Sânzienele şi Sânpetru) şi cu dată mobilă (Rusaliile).
Tradiții românești la solstițiul de vară
Solstițiu de vară. Fata care pune floarea sub căpătâi în noaptea de sânziene îşi vede în vis ursitul, femeia care îşi înfăşoară mijlocul cu tulpini de sânziene este ocolită de dureri de şale în
timpul secerişului, fecioarele şi nevestele care o poartă în sân sau în păr sunt atrăgătoare şi drăgăstoase.
Prin calitatea sa de a înflori în cea mai lungă zi a anului şi cu insolaţia cea mai puternică, sânziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor; dacă înfloreşte înainte de ziua care îi este dedicată, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat şi invers. In nordul României şi în zonele de munte la înfloritul sânzienii se începea cositul pajiştilor.
Întrucât sărbătoarea Sânzienelor se suprapune peste solstiţiul de vară, moment important în derularea timpului calendaristic, aceasta era însoţită de numeroase practici de divinaţie, de prospectare magică a ceea ce se va întâmpla în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.
Tehnica cea mai obişnuită consta în împletirea din flori, în special din flori de sânziene, a unei coroniţe şi aruncarea ei pe casă sau în oborul vitelor. Cununa de Sânziene care împodobeşte Drăgaica în timpul dansului său nupţial are aceeaşi semnificaţie cu colacul din făină de grâu pus de naşă pe creştetul miresei în timpul colăcăriei (înainte de pornirea alaiului nunţii la biserică) şi cu cununile împărăteşti puse de preot pe capul mirilor în timpul cununiei creştine: transferul fertilităţii divine de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan.