Sora Gabrielei Firea a fost numită directoare la Direcţia de Protecţie a Copilului şi Tineret Voluntari! Nela Vica Vrînceanu s-a mutat în Bucureşti din Bacăul natal de dragul surorii celebre EXCLUSIV
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, este măritată cu Florentin Pandele, edilul din Voluntari. Sora Gabrielei, Nela Vica, a ajuns director la o direcţie subordonată cumnatului ei primar.
Încă de anul trecut, sora mai mare a Gabrielei Vrînceanu Firea, actualul primar al Capitalei, apărea ca angajată în scriptele Direcţiei Protecţiei Copilului şi Tineretului din Voluntari. În declaraţia de avere depusă pe 13 decembrie 2017, Nela Vica Vrînceanu trecea şi funcţia avută, inspector principal, într-o instituţie subordonată Primăriei Voluntari, condusă de Florentin Pandele, cumnatul ei. Ulterior, în 2018, în câteva documente oficiale- posturi scoase la concurs, etc.- sora Gabrielei Firea apare că lucrează tot la Direcţiei Protecţiei Copilului şi Tineretului din Voluntari, doar că încadrarea ei este acum pe postul de director executiv!
Nela, în vârstă de 50 de ani, a încercat până anii trecuţi să scoată bani dintr-o afacere cu haine, dar s-a adaptat imediat la noul job, participând, de exemplu, pe 24 aprilie 2018, la evenimentul organizat la Brăneşti sub titulatura ”Incluziunea şcolară – primul pas în incluziunea socială”, din postura de director al Direcţiei Protecţiei Copilului şi Tineretului din Voluntari. Iată ce scria publicaţia ”Viitorul Ilfovean” la acea dată despre participanţii la sesiunea din primăvară.
”Din partea Universităţii Bucureşti a fost prezentă la eveniment conf. univ. dr. Florinda Golu, din cadrul Departamentului de Psihologie, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, IŞJ Ilfov a fost reprezentat de prof. Florentina Ecaterina Costea, inspector şcolar general şi de prof. dr. Cristina Petre – Ghiţă, inspector şcolar general adjunct, iar Direcţia de Protecţie a Copilului şi Tineret Voluntari a fost prezentă cu echipa condusă de directorul Vica Nela Vrînceanu.
Evenimentul a beneficiat de sprijinul Consiliului Judeţean Ilfov şi al Consiliului Local Brăneşti, alături de alţi colaboratori ai CJRAE Ilfov”, nota sursa citată.
De altfel, pe lângă Nela, în Voluntari a sosit şi Ionuţ, fratele mai mic al Gabrielei, care locuieşte aici împreună cu soţia şi cei doi copii. Din ultima declaraţie de avere a Nelei Vrînceanu aflăm că sora mai mare a Gabrielei şi-a cumpărat în 2015 un apartament în Voluntari, în iulie 2017 contractând şi un credit de 90000 de euro, scadent în 2022.