Sora lui Busu, declaraţii despre starea de sănătate a actorului: ”O rugăciune i-ar prinde bine”
Raluca Iorga, sora actorului Florin Busuioc, a postat pe o pagină de socializare un mesaj de mulţumire.
Raluca Iorga a postat pe contul de socializare un mesaj în care le mulţumeşte tuturor pentru gândurile bune şi spune că starea lui Busu este una stabilă, însă pericolul nu a trecut.
”Vă mulţumim din suflet tuturor pentru urările de bine şi sănătate adresate fratelui meu. Starea lui e stabilă deocamdată, însă lupta va fi lungă probabil. O rugăciune i-ar prinde bine. Doamne ajută!”, a scris Raluca Iorga, sora lui Florin Busuioc, pe contul său de Facebook.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Florin Busuioc a ajuns noaptea trecută la Spitalul de Urgenţă din Craiova. La spital, medicii au decis că trebuie operat de urgenţă şi l-au băgat în sala de operaţii, pentru montarea unui stent. Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă sunt medicii care l-au operat pe Florin Busuioc şi i-au salvat viaţa.
În sala de operaţii, a fost şi Emilia Goanţă, medic electrofiziolog.Actorul Florin Busuioc, care a suferit un infarct la finalul unui spectacol la Craiova, a fost preluat, miercuri după-amiază, de un elicopter SMURD şi transportat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, de la Fundeni.