Sorin Oprescu, victorie de etapă în justiția din România
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, aflat sub control judiciar în Grecia, speră să scape de condamnarea de 10 ani şi 8 luni de închisoare primită la București, apelând la una dintre ultimele căi de atac de care dispune.
Author: Sorin Negru vineri 09 decembrie 2022 , 12:52
Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, în care acesta solicită anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni închisoare primită într-un dosar de corupţie.
Admiterea în principiu este o etapă preliminară, urmând ca judecarea pe fond a contestaţiei să se facă pe data de 16 decembrie.
De ce a fost condamnat Sorin Oprescu
Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000
de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.
Sorin Oprescu a fugit din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.
Sorin Oprescu se află în libertate în Grecia, după ce magistrații eleni au luat hotărârea, în vară, de a nu-l extrăda pe fostul primar al Bucureștiului susținând că Sorin Oprescu nu ar beneficia de condiții decente în închisorile din România.
Sorin Oprescu are obligația de a se prezenta de două ori pe lună la poliția din Grecia.
Fostul primar al Capitalei a fost eliberat contra unei cauţiuni de 5.000 de euro în urmă cu aproape două luni, când a susţinut în faţa instanţei elene că a ajuns să fie condamnat în baza unui denunţ şi în condiţiile în care în România a existat o "euforie" privind trimiterea în judecată a unor politicieni.
Într-o audiere, Oprescu a prezentat condiţiile din penitenciarele româneşti, care nu-i permit nici un regim adecvat, nici îngrijiri medicale şi a susţinut că eventualele căi de atac pe care le are la dispoziţie împotriva sentinţei sale vor fi "aprobate post-mortem".
Mai mult, fostul primar s-a plâns de condiţiile din penitenciarele din România, arătând că toaletele nu au uşi, iar opt deținuți sunt cazaţi într-o cameră de opt metri pătraţi, iar în ceea ce priveşte hrana, deţinuţii au de ales între "cartofi cu cartofi în fiecare zi, orez cu orez”, precizând ar fi tot ce nu
are voie să mănânce.
Acesta a fost întrebat dacă poate să-şi cumpere mâncare adecvată regimului impus de boala sa, iar Oprescu a arătat că deţinuţii nu au în România această posibilitate, ci doar să primească pachet de la rude, dar mâncarea nu rezistă mult timp, deoarece nu există frigidere.
În ceea ce priveşte relaţia cu medicul din penitenciar, Oprescu a mai spus că acesta discută cu deţinuţii de la patru metri şi jumătate şi că îi trimite pe aceştia la spital "în momentul când îşi dă seama că s-ar putea să se stingă bolnavul”.