Costache, despre Sorina Pintea: Am să discut cu ministrul de Interne, nu poţi încătuşa persoane bolnave
Ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Victor Costache, cataloghează drept "regretabil" faptul că Sorina Pintea a fost scoasă în cătuşe din arestul central al Poliţiei Capitalei pentru a fi dusă la spital.
Costache spune că "poate ar trebui adaptate procedurile". La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spune că a dispus şefului Poliţiei Române să verifice modul în care poliţiştii au acţionat în acest caz.
Victor Costache a afirmat, miercuri, la Parlament, că în opinia este "regretabil" faptul că fostul ministru al Sănătăţii, care suferă de o boală autoimună, a fost plimbat în cătuşe de la arest la spital, atunci când a avut nevoie de îngrijiri
Costache, despre Sorina Pintea: Am să discut cu ministrul de Interne, nu poţi încătuşa persoane bolnave
Costache a spus că probabil ar trebui schimbate procedurile, având în vedere că este vorba despre un om bolnav, care nu prezintă niciun pericol.
"Am să discut cu ministrul de Interne, nu poţi încătuşa persoane bolnave, care nu prezintă risc.
Poate ar trebui adaptate procedurile, vă daţi seama, nu sunt un expert în domeniu, dar...”, a adăugat Victor Costache.
La rândul său, Marcel Vela a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează ce s-a întâmplat cu Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, care a fost scoasă încătuşată.
"Pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat aseară, am dispus şefului Poliţiei Române să facă o verificare pentru modul de acţiune al poliţistilor în acest caz. Am dispus şi Direcţiei Medicale să facă un control la tot ceea ce ţine de avizul medical pe care responsabilii care răspund de sănătatea deţinuţilor, toate acestea au fost coordonate corect şi legal. În funcţie de raportul Direcţiei Medicale şi raportul şefului Poliţiei Române, vom anunţa în timp util măsurile luate în acest caz”, a afirmat Marcel Vela.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost scoasă din arest, marţi seară, pentru un nou consult medical, dat fiind că, în condiţiile în care suferă de o boală autoimună, starea sa sănătate s-a agravat. Avocaţii lui Pintea au criticat faptul că autorităţile au creat condiţiile pentru ca aceasta să fie filmată de aproape, încătuşată şi într-o stare fizică precară.