In articol:
Sosia Reginei Elisabeta a II-a a anunțat că renunță la job după 34 de ani de activitate, "din respect", după moartea monarhului, conform ladbible.com.
Chiar dacă renunță la munca de sosie, Mary Reynolds a declarat că va păstra în continuare ținutele ca amintire și în memoria unei femei care, conform spuselor ei, "se simțea parte din familie".
Mary Reynolds, o englezoaică în vârstă de 89 de ani, din Epping, Essex, și-a început cariera de sosie a iubitei regine în anul 1988. Mai mult, aceasta a primit comentarii care spuneau că seamănă cu regretatul monarh încă de pe vremea când avea doar 17 ani.
În cei 34 de ani de carieră, sosia reginei a apărut în diverse filme și emisiuni de televiziune, inclusiv în Doctor Who în anul 1988 și în filmul de comedie Bullseye în anul 1990, alături de regretatul Sir Roger Moore.
Chestionată despre hotărârea de a se retrage, Mary a declarat "Vreau să spun că acum este o schimbare de eră, totul va fi foarte ciudat. Mă uitam la televizor cu o zi înainte și simțeam că vor fi niște vești proaste, care, desigur, au venit în cele din urmă și te fac să te simți foarte, foarte, foarte, foarte trist.
Sosia reginei Elisabeta: "Când i-au pus coroana pe cap, cerul s-a deschis"
Cu toate că Mary este de părere că hotărârea de a înceta activitatea de imitatoare este cea bună, decizia nu vine fără o mare tristețe.
"Tocmai m-am mutat acasă... și am două cutii pline de pălării și tocmai am găsit un loc unde să le pun și m-am gândit: Nu o să mai am nevoie de ele", a mărturisit ea.
"Te face să te simți foarte trist".
Citeste si: Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc pe 19 septembrie, la Westminster Abbey
Englezoaica a mărturisit că cel mai probabil va păstra ținutele, întrucât "au făcut parte din viața [ei] atât de mult timp".
Cu toate că nu a întâlnit-o niciodată pe regină, Mary Reynolds a susținut că a fost martoră la nunta și încoronarea ei Elisabetei a II-a.
Femeia a afirmat: "Am dormit peste noapte pe drum cu prietenul meu, în corturi. Ne-am udat foarte tare și am fost foarte norocoși pentru că una dintre clădirile de acolo avea un radio, așa că am auzit întreaga slujbă. Și când i-au pus coroana pe cap, cerul s-a deschis".
Citeste si: Ce boală ar fi ascuns regina Elisateba a II-a. Suverana a fost surprinsă cu mai multe pete negre pe mâini
Când a fost întrebată ce a învățat de la regretatul monarh, Mary a explicat că a încercat întotdeauna "să se comporte ca regina, să fie drăguță cu oamenii și să-i respecte" și că nu va mai exista niciodată cineva ca regina Elisabeta a II-a.
Mary a declarat că regretata Elisabeta a II-a a fost "regina- nu regina Elisabeta, nu regina Angliei, a fost REGINA”.