Au fost scene teribile în Vaslui! Doi tineri, soț și soție, din localitatea Schineni, au fost bătuți crunt de doi muncitori din cadrul Primăriei Murgeni, care reparau o conductă cu apă.

Momente de coșmar pentru cei doi tineri

Alina și Dan au povestit că indivizii s-ar fi opus ca ei să treacă cu mașina pe acea stradă unde era avaria, iar apoi, aceștia s-au năpustit asupra lor.

Din păcate, femeia a fost lovită cu pumnii în față, iar soțul ei cu o lopată. Întregul incident s-a produs luni.

“Când am ajuns acolo, acei muncitori ne-au văzut, dar nu s-au dat din drum. Am mai așteptat pentru că am crezut că la un moment dat ne vor lăsa să trecem, dar nu s-a întâmplat asta. Ei și-au tot văzut de treabă, până în momentul când soțul meu s-a dat jos din mașină și le-a spus să ne lase să trecem, pentru că drumul era blocat de buldoexcavator. Ne-am dat noi mai în spate cu mașina, ca buldoexacavatorul să poată fi mutat într-o parte, iar muncitorul care a rămas la acel șanț săpat s-a supărat pe motiv că îi chemăm prea des să desfunde conductele de apă. Le-am zis că nu noi i-am chemat să repare acea defecțiune, moment în care muncitorul de pe buldoexcavator a blocat din nou drumul. A început o ceartă și mai puternică, în care soțul meu i-a întrebat de ce nu vor să se dea din drum, apoi am coborât și eu din mașină, cerându-le același lucru, să ne lase să trecem”,

a povestit Alina.

Soț și soție bătuți Vaslui

Imagine reprezentativă pentru niște muncitori.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: ”Cum se spune în chineză ”jeg”?” Restaurant celebru din București, închis de ANPC. Incredibil ce au găsit inspectorii în mâncare

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Rezultate parțiale. Se numără ultimele voturi. Luptă strânsă între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu pentru turul doi- antena3.ro

Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro

Tot ea a povestit că unul dintre bărbați i-a jignit înainte de a-i lovi. La scenele șocante ar fi luat parte și mama femeii. Pentru că a vrut să aibă o dovadă a ceea ce li s-a întâmplat, Alina a fugit să-și ia telefonul din mașină, moment în care a fost împiedicată de un angajat și lovită cu pumnul în ochi.

”S-a dus să-și ia lopata, să mă lovească cu ea în cap. Noroc cu mama, care l-a văzut și a reușit să îl împingă. Cei doi muncitori s-au năpustit apoi asupra soțului, pe care l-au lovit cu lopata. Țipau că ne omoară acolo. În timp ce acei doi muncitori îl loveau pe soțul meu, eu m-am dus din nou la mașină și am luat un deodorant din geantă, în ideea să-i sperii”, a mai spus femeia.

Soț și soție bătuți Vaslui

Imagine reprezentativă pentru niște muncitori.

[Sursa foto: iStock]

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză- antena3.ro

Citește și: Lacrimi de durere pentru Geanina! Mama ei vrea ca vinovatul să fie închis :”Fiica mea putrezește, iar șoferul e bine-mersi”

În cele din urmă, cei doi au reușit să sune la 112, iar polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată și dispunerea măsurilor legale. De asemenea, cei doi au fost transportați de urgență la spitalul din Bârlad.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si