Soția lui Emeric Ienei a încetat din viaţă. Marea sportivă Ileana Gyulai era dublu medaliată olimpică
Fosta mare sportivă Ileana Gyulai Ienei, soţia lui Emeric Ienei, a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 75 de ani. Soția lui Ienei a fost scrimeră dublu-medaliată la Jocurile Olimpice și campioană mondială la floretă.
Author: Razvan Ilie miercuri 25 august 2021 , 11:50
Marele antrenor de fotbal Emeric Ienei este în doliu, după dispariția soției sale, Ileana Gyulai Ienei, campioană mondială în 1969 şi dublă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Mexico (1968) şi Munchen (1972) cu echipa de floretă a României.
Ileana Gyulai, născută la Cluj, în 12 iunie 1946, a făcut parte din valoroasa generație de floretiste lansate la Satu Mare în 1964 de antrenorul Alexandru Csipler și a cunoscut succesul alături de colegele sale din echipa reprezentativă condusă de Andrei Vâlcea, transmite Federația Română de Scrimă.
Campioană mondială la echipe în 1969, de două ori medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice, Mexico 1968 și Munchen 1972, Ileana Gyulai mai are în palmares alte 6 medalii mondiale, 3 de
argint și 3 de bronz câștigate între 1965-1974.
“Ileana Gyulai Ienei, soţia antrenorului care a realizat cea mai mare performanţă a fotbalului românesc, s-a stins, astăzi, din viaţă, la vârsta de 75 de ani. Campioană mondială în 1969 şi dublă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Mexico (1968) şi Munchen (1972) cu echipa de floretă a României, Ileana Gyulai Ienei, ne-a povestit într-un interviu, în urmă cu un an, cum a trăit finala de la Sevilla”, se arată pe pagina de Facebook a Steaua TV, televiziunea clubului sportiv Steaua.
Potrivit COSR, Ileana Gyulai (devenită Drâmbă, după prima căsătorie cu Ionel Drâmbă, cel dintâi campion olimpic al scrimei româneşti şi mai apoi Ienei, după cea de-a doua căsătorie, cu jucătorul, ulterior antrenorul de fotbal Emeric Jenei) a început scrima la Satu Mare, la arma floretă, cu tehnicianul Alexandru Csipler, şi s-a perfecţionat sub îndrumarea antrenorului emerit Andrei Vâlcea, la Steaua Bucureşti.
În 1965 a cucerit primul titlu naţional, la junioare, iar în 1966, 1967 si 1973 a îmbrăcat tricoul de campioană naţională la senioare. La echipe, a cucerit 15 titluri naţionale, unul cu echipa Unio, iar pe celelalte cu Steaua.
Pe plan internaţional a debutat la Campionatele Mondiale de tineret de la Budapesta, în 1964, unde a cucerit medalia de argint, la individual, performanţă pe care a reeditat-o la Rotterdam, anul următor.
În palmaresul său, în competiţiile individuale de anvergură, sunt nu mai puţin de 11 medalii de aur, 14 de argint şi şapte de bronz, potrivit News.ro.
Cele mai importante trofee dobândite la echipe au fost medaliile olimpice de bronz obţinute la Mexico City, în 1968 şi la Munchen, în 1972 şi Cupa Campionilor Europeni care a intrat în posesia clubului Steaua, după ce echipa feminină de floretă, din care Ileana Gyulai a făcut parte, s-a clasat pe primul loc la trei ediţii consecutive.
În 1969, în Cuba, a devenit campioană mondială cu echipa de floretă a României şi a cucerit medalia de argint la individual. Tot la CM, la individual, a mai cucerit două medalii de argint- la Paris, în 1965 şi la Ankara, în 1970 şi cinci de bronz, în 1967, 1973, 1974, 1977 şi 1978.