Şeful DIICOT a mai anunţat că în 7 august a fost emis ordin european de anchetă către autorităţile din Italia, precum şi pentru constituirea unei comisii rogatorii cu SUA. În 9 august a fost impus sechestru pe trei imobile şi patru autovehicule aparţinând lui Gheorghe Dincă, bărbatul suspectat în acest caz, pentru recuperarea cheltuielilor. Şeful DIICOT a anunţat şi extinderea urmăririi penale in rem după o plângere a familiei Luizei Melencu vizând-o pe soţia lui Dincă.

”În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele şi a stabilirii întregului cerc de eventuail participanţi la comiterea faptelor confirmăm emiterea la data de 7 august 2019 a unui ordin european de anchetă de către autorităţile judiciare din Italia pentru obţinerea informaţiilor necesare precum şi dispunerea unei comisii rogatorii către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii la data de 25 iunie 2019. Prin ordonanţa din data de 6 august 2019 s-a dispus comunicarea datelor cu privire la existenţa conturilor bancare, a datelor privind veniturile şi tranzacţiile imobiliare, a istoricului asociat administratorilor în cadrul societăţilor comerciale, conturile societăţilor comerciale astfel identificate şi datele REVISAL deţinute de către inculpat, de soţia sa, de cei trei fii şi de fiica acestora, de ginerele şi de nora lor”, a declarat şeful DIICOT.

Citeste si: Avocatul familiei Măceşanu, mărturisire-şoc: "Poate fi declarat decesul"

El a mai anunţat că în data de 14 august 2019 s-a dispus indisponibilizarea celor patru autovehicule ale inculpatului, respectiv cel marca Renault Megane două marca Fiat şi unul marca Ford, iar la data de 19 august s-a dispus efectuarea unor activităţi care se impun pe teritoriul Italiei pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile,

precum şi a sumelor de bani provenite din activităţi ilicite ce pot face obiectul măsurii sechestrului asigurator şi a confiscării speciale şi extinse a stabilirii trasabilităţii acestora în scopul sechestrării şi sau valorificării.

Citeste si: Cazul Caracal: Ce au găsit anchetatorii într-una din gropile din curte

”La aceeaşi dată s-a dispus şi instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra soldului contului deschis de inculpati la BRD şi asupra eventualelor sume de bani viitoare.

în data de 29 august 2019 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului cu privire la bunurile imobile şi mobile ale inculpatului, respectiv trei imobile situate în municipiul Caracal şi patru autovehicule, toate acestea în scopul asigurării recuperării cheltuielilor judiciare şi al acoperirii prejudiciilor cauzate prin comiterea infracţiunilor, dar şi sub aspectul faptului că unul dintre bunuri a fost folosit la comiterea faptelor, respectiv autoturismul Renault Megane”, a precizat Bănilă.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"În data de 23 august 2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem şi pentru complicitate la omor urmare a sesizării formulate de mama victimei Melencu Luiza Mihaela în data de 22 august 2019, cu privire la o presupusă activitate infracţională a numitei Dincă Elena, soţia inculpatului”, a spus Bănilă.

El a ami spus că în 2 septembrie a fost extinsă  urmărirea penală pentru două infracţiuni de profanare de cadavre sau morminte, potrivit şefului DIICOT.

Citeste si: Caz Caracal. Ce declară procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă în cazul fetelor dispărute

Declaraţia şefului DIICOT are loc după ce instituţia a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul de expertiză medico-legală prin examen ADN – expertiză genetică judiciară – în ceea ce priveşte victima minoră Alexandra Măceşanu.

”Din concluziile raportului de expertiză medico – legală rezultă faptul că, analiza genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase, găsite cu ocazia cercetării la faţa locului în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, a condus la evidenţierea unui profil ADN unic, aparţinând unei persoane de sex feminin. De asemenea, din raportul de expertiză medico – legală rezultă faptul că, persoana de sex feminin evidenţiată în urma analizelor genetice a probelor biologice de os este victima minoră M.A.M, cu o probabilitate de 99,93%”, se arăta în comunicatul DIICOT.

Ulterior, părinţilor Alexandrei Măceşanu li s-a solicitat să predea cartea de identitate a fetei, însă aceştia au refuzat, cerând să consulte conţinutul concluziilor raportului de expertiză genetică. Din acest motiv, ei s-au aflat joi la sediul central al DIICOT, pentru a vedea raportul. Ei refuză în continuare să predea documentul de identitate al fiicei lor şi vor o contraexpertiză medico-legală.

Citeste si: Gheorghe Dincă reaudiat în cazul Luizei Melencu după ce și-a schimbat declarațiile

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Bănilă a mai făcut o declaraţie de presă pe acest subiect la puţin timp de la începerea anchetei, în 30 iulie, când a precizat că nu este neglijată nicio pistă, nicio variantă şi că şi-ar dori, din tot sufletul, ca fetele să fie găsite în viaţă.

„Ne-am dori, din tot sufletul vă spun, pentru că sunt tatăl a două fete, să găsim fetele în viaţă. Încă din 15 aprilie şi 25 iulie cele două minore au fost introduse în aplicaţia de dispariţie a minorilor şi sunt date în urmărire internaţională.(...) Până nu avem date certe că una sau alta dintre victime a fost ucisă, nu putem neglija niciun aspect”, a spus atunci Bănilă.

El preciza la acel moment că au fost găsite probe ADN care atestă prezenţa fetei de 15 ani atât în maşina, cât şi în locuinţa inculpatului şi că cenuşa şi resturile osoase arse nu au fost găsite într-un butoi propriu-zis, ci este vorba despre un arzător improvizat.

Felix Bănilă spunea că s-au făcut verificări ca victimele să nu fie pe proprietatea inculpatului.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si