Spectacole fără mască de protecție în România. Despre ce este vorba
Ministerul Culturii propune mai multe variante experimentale pentru România. Oficialii din cadrul ministerului vor să ia drept exemplu alte țări care au realizat concerte-test cu mii de oameni care nu au purtat mască pe durata evenimentelor.
Oficialii din Ministerul Culturii au propus la rândul lor astfel de experimente la Opera Naţională şi Teatrul Naţional din Bucureşti, iar publicul spectator va avea acces la evenimente fără măşti.
Când va avea loc primul spectacol fără măști de protecție
Primul dintre aceste spectacole experimentale ar urma să aibă loc peste două săptămâni. Astfel, în cadrul acestui program-pilot pe care Ministerul Culturii intenționează să îl lanseze pentru reluarea spectacolelor sunt luate în calcul mai multe variante.
Vor putea fi spectacole experimentale in care publicul nu va purta masca deloc, dar vor fi doar oameni vaccinati, insa este posibil sa fie un spectacol la care vor participa doar cei trecuti prin boala, deci care au anticorpi naturali şi un alt eveniment la care participa toata lumea insa cu testare la intrare.
În țara noastră, programul ar urma sa fie lansat dupa Paste, cu spectacole în Bucuresti, insa si autoritatile din Cluj si-au aratat intentia de a organiza astfel de spectacole experimentale.
Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a anunţat, luni, după ce a făcut vizite la Opera Naţională şi la Teatrul Naţional din Bucureşti, că de la 1 iunie va începe procesul de deschidere a evenimentelor cu publicul.
"Am vizitat împreună cu prof. dr. Cristian Oancea, Opera Naţională din Bucureşti, pentru a discuta despre proiectul pilot de redeschidere a spectacolelor cu publicul. Discuţiile le-am mutat apoi la Biblioteca Naţională a României, pentru a stabili împreună cu colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti Covid, modul în care se va derula organizarea Centrului de vaccinare din cadrul acestei instituţii.
Ministrul Culturii: ”Vaccinarea e sigură”
Bogdan Gheorghiu a propus ca "pentru a arăta beneficiile vaccinării, cel puţin în programele unde participă persoane vaccinate, să nu se poarte mască, pentru că şi experimentele făcute în alte ţări ne-au arătat că vaccinarea e sigură şi demonstrează beneficiile chiar în cazurile în care participanţii nu poartă mască".
Ministrul Culturii a specificat faptul că pentru aceste evenimente, o sală de 1.000 de locuri ar putea găzdui în jur de 800 de persoane, iar o sală de 300 de locuri- în jur de 250 de persoane.
"Măsurile propuse de Ministerul Culturii pentru redeschidere nu sunt definitive şi ar putea suporta modificări. Sunt mulţumit că lucrurile "se mişcă" şi că de la 1 iunie vom începe procesul de deschidere a evenimentelor cu publicul", a declarat Bogdan Gheorghiu, într-o postare făcută pe Facebook.