In articol:
Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a transmis, miercuri seara, printr-un comunicat de presă, că pe rolul instituţiei a fost înregistrat, în aceeaşi zi, un dosar având ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu.
"În cauză se efectuează cercetări faţă de faptele care se conturează din imaginile din data de 2 decembrie 2020, ce au apărut în mass media naţională, respectiv imagini filmate şi alte materiale de presă din care
Mai multe imagini cu bolnavi nesupravegheaţi, îmbrăcaţi sumar sau dezbrăcaţi au apărut în spaţiul public, fiind vorba despre persoane cu probleme psihice, care stau în condiţii mizere în Staţionarul 3 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, spaţiu dedicat pacienţilor depistaţi cu COVID-19. Autorităţile susţin că acestea sunt "condiţiile moştenite din sistemul de sănătate” şi că a fost cerută construirea unui spital modular.
Nelu Tătaru, reacție după ce a văzut imaginile de la spitalul din Reșița
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a solicitat, miercuri, reprezentanţilor Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) să facă de urgenţă un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşita, urmare a imaginilor apărute în spaţiul public privind modul în care sunt trataţi pacienţii din cadrul secţiei de boli infecţioase.
Citeste si: Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață- kanald.ro
”Inspectorii sanitari au sancţionat managerul unităţii cu o amendă în valoare de 10.000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare şi reparaţii a clădirilor sanitare, conform HG 857/2011, art 30, lit e deşi lucrările de igienizare se aflau în planul de conformare asumat de manager cu termen decembrie 2020”, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătăţii, după prima zi de control la Spitalul Judeţean Reşiţa.
Asistenta şefă a secţiei de Pneumopftizilogie şi asistenta şefă a secţiei de Boli infecţioase au fost sancţionate cu câte 2.000 de lei pentru nerespectarea precauţiunilor universale şi a protocoalelor de lucru de către personalul medical şi auxiliar. Pentru acelaşi motiv, tot cu 2.000 lei a fost amendată şi una dintre infirmierele unităţii sanitare.
Citeste si: Ce a rămas din vila de lux a lui Paris Hilton? Primele imagini după incendiu- radioimpuls.ro
O altă asistentă medicală care activează în cadrul secţiei de boli infecţioase a fost sancţionată cu 2.400 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale periculoase rezultate din activităţi medicale.
”Acţiunea de control va continua zilele următoare, echipei de la nivelul local i se va alătura o echipă din cadrul Ministerului Sănătăţii”, a transmis Ministerul Sănătăţii.