In articol:
- Spitalul Obregia urmează să fie dotat cu un Centru de Psihiatrie Pediatrică
- Valoarea totală a investiției trece de 50.000.000 de lei
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia” va beneficia de un Centru de Psihiatrie Pediatrică, într-o clădire care urmează să fie construită.
În cadrul secției vor fi oferite și servicii educaționale pentru copii cu tulburări din spectrul autist și tulburări de sănătate mintală.
Citește și: Târgul de Crăciun din Drumul Taberei se deschide vineri: Programul evenimentelor
Spitalul Obregia urmează să fie dotat cu un Centru de Psihiatrie Pediatrică
„ Spitalul «Prof. Dr. Alexandru Obregia » va avea un Centru de Psihiatrie Pediatrică.
„În prezent, în Bucureşti nu există servicii publice de complexitate pentru specialitatea psihiatrie pediatrică. La nivelul Spitalului Clinic de Psihiatrie «Prof. Dr. Al. Obregia», Clinica de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului nu poate oferi pacienţilor minori integral toate serviciile de care aceştia ar avea nevoie, de exemplu servicii educaţionale pentru copiii cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală”
Citește și: Nicuşor Dan vrea un nou mandat de primar general al Capitalei
Valoarea totală a investiției trece de 50.000.000 de lei
Nicușor Dan a explicat că investiţia constă în construcţia unei clădiri S+P+3E, formată din două corpuri. Valoarea totală a investiţiei este de 60.587.323,02 lei (TVA inclus), iar finanţarea se face prin PNRR, bugetul local al municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, şi/sau din alte surse legal constituite.
Proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici, iniţiat de ASSMB, instituţie în coordonarea viceprimarului Horia Tomescu, a fost deja aprobat de consilierii generali ai Capitalei.
Citește și: Primăria Capitalei va cumpăra 22 de troleibuze noi cu ajutorul PNRR. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan