Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a anunţat că miercuri seară a fost efectuat primul zborul cu elicopterul SMURD EC – 135 pentru calibrarea dispozitivelor de aterizare pe timp de noapte pe heliportul spitalului.
Valoarea investiţiei este de aproape un milion de euro.
Odată cu noul heliport- amplasat pe Blocul Operator Central- pacienţii vor fi transportaţi direct în Unitatea de Primiri Urgenţe cu ajutorul unui lift şi al unui culoar suprateran, ambele investiţii fiind susţinute financiar în integralitate de MaxBet.
”Acesta reprezintă ultimul pas în operaţionalizarea dispozitivelor şi instrumentelor specifice necesare pentru funcţionarea unui heliport. În perioada imediat următoare vor fi finalizate documentele de închidere pentru şantier, de recepţie a lucrărilor de construcţie şi autorizare pentru funcţionarea ca heliport civil cu circuit închis”, informează Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti într-un comunicat.
Citeste si: După ce a pierdut alegerile, Alexandru Cumpănașu cere arestarea familiei lui Dincă ”Au plâns destul verișorii mei!”
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Fake news PSD cu presupusa cască din urechea lui Iohannis. Iată dovada că a fost o știre falsă!
Heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) reprezintă o premieră pentru unităţile medicale din Bucureşti.
Construcţia este realizată pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
”Elicopterele medicale vor beneficia de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte. Astfel, indiferent de momentul zilei, elicopterele medicale de urgenţă vor putea ateriza, iar cazurile medicale vor fi preluate de specialiştii Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU)”, se mai arată în comunicat.
Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oţel şi stâlpi zăbreliţi, este dotată cu jgheaburi şi plase de siguranţă, cu instalaţie electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecţie şi
de stingere a incendiilor.
"Acest proiect, unic în Bucureşti, este o dovadă că se poate. Pentru noi, medicii, cei care am jurat să salvăm vieţi, acest proiect este un vis care va deveni realitate şi îi mulţumesc încă o dată sponsorului nostru. În 2018, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar au fost transferaţi cu elicopterul peste 200 de pacienţi din toată ţara, iar fiecare secundă este vitală în salvarea acestor oameni.
Noul heliport ne va permite să preluăm şi mai multe cazuri grave care vor putea beneficia de îngrijiri medicale avansate în Spitalul Universitar. Practic, avem un colectiv medical înalt specializat (medici, asistente medicale, infirmiere, brancardieri etc), iar în curând vom avea şi cel mai modern heliport din ţară. Este un proiect de succes care stabileşte un nou standard de performanţă în sistemul sanitar românesc", a declarat doctor Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: Vreme rea în România, în următoarele ore. Ce anunță meteorologii
Compania ABC Development Aviation este proiectantul şi managerul de proiect al heliportului, societatea fiind specializată în construcţia de heliporturi medicale şi civile.
"Este un proiect de suflet pentru noi, un proiect în urma căruia avem garanţia că alături de locuitorii Capitalei vor beneficia pacienţi din întreaga ţară. Pentru MaxBet implicarea activă în viaţa comunităţii, cu precădere în sistemul sanitar a devenit o misiune prioritară manifestată în proiecte de diverse anverguri începând cu anii 2009-2010", a declarat Gherghina Ionescu