"Preşedintele Klaus Iohannis îi va decora pe sportivii noştri, care ne-au făcut mândri. Această decorare s-a făcut la propunerea ministrului Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă. De asemenea, important, pentru că au fost discuţii în spaţiul public, acest moment a fost ales special de preşedintele României pentru decorare tocmai pentru că vrem să ne arătăm recunoştinţa faţă de toţi sportivii care au câştigat premii importante, medalii, atât la jocurile olimpice, cât şi la cele paralimpice", a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.
România a încheiat pe locul 47 în clasamentul pe medalii al Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, după 16 zile de întreceri. Sportivii români au obţinut o medalie de aur, una de argint şi trei de bronz. România a obţinut aurul prin spadă la feminin, argint la tenis prin Tecău şi Mergea, bronz la canotaj 8+1, haltere  (Sâncrăian) şi lupte (Saritov).
România a ocupat locul 76 în clasamentul pe medalii al Jocurilor Paralimpice de la Rio, cu o medalie de bronz, cucerită de judoka Alex Bologa.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

România a ocupat locul 76 în clasamentul pe medalii al Jocurilor Paralimpice de la Rio, cu o medalie de bronz, cucerită de judoka Alex Bologa.

Abonează-te pe

Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si