De când copilul a fost ucis de nişte câini sălbăticiţi nici o sărbătoare nu mai e pentru familia Anghel aşa cum a fost odată.
Doar că de anul acesta, Andreea Anghel s-a hotărât să facă o schimbare. Şi-a dat seama că trebuie să vadă viaţa şi altfel. Cu bucurie. Ce a determinat-o să ia această decizie? Problemele grave de sănătate pe care le-a avut.
Andreea Anghel s-a hotărât să nu mai fie tristă şi să facă loc bucuriei în sufletul ei. De pe 2 septembrie 2013, de când Ionuţ, băieţelul ei de doar 4 ani, a fost ucis de câini în Parcul Tei din Capitală o tristeţe cumplită i-a cuprins sufletul. Andreea ne-a povestit în exclusivitate că imediat după moartea lui Ionuţ, din cauza durerii sfâşietoare, a avut probleme de sănătate. Probleme care s-au dovedit a fi foarte grave.
Citeste si: Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora- wowbiz.ro
”Simt că m-am trezit la realitate şi mi-am dat seama că mă blocasem în acea suferinţă. Ceea ce nu îmi făcea deloc bine. Şi ştiu sigur că şi Ionuţ, care mă veghează de acolo de sus, vrea să fiu bine, ca să pot avea grijă de Andrei.
Recent a participat la un atelier de confecţionat îngeraşi. De ce îngeraşi? Pentru că, spune ea, îngeraşii seamănă cu Ionuţ. Colecţionează îngeraşi şi spune că unii au chipul asemănător cu al băieţelui ei şi părul cârlionţat, exact ca al lui Ionuţ.
La atelier a avut emoţii cand a realizat ea însăşi acel îngeraş din lut: ”Gândul meu a fost la îngeraşul Ionuţ, şi am încercat să fac un îngeraş băieţel, care să îl reprezinte pe Ionuţ”, spune Andreea. În interviul pe care ni l-a acordat, Andreea a povestit că zilnic se gândeşte la copilaşul ei, iar el îi trimite diferite semne: nu doar busuiocul care a răsărit chiar în ziua morţii lui, ci şi inimioarele care îi apar Andreei uneori în ceaşca de cafea.
”Îl simt aproape şi pe îngeraşul Ionuţ, care îmi trimite semne. Am realizat că îmi este aproape, sub o altă formă. Sufletul este energie, este nemuritor, iar durerea s-a transformat în iubire şi aceasta iubire ne leagă, dincolo de corpul fizic. Nu întâmplător semnul nostru prin care comunicăm este inima. Ionuţ a fost şi este un înger, a răspândit doar iubire, bucurie, lumina în viaţa noastră. Sunt fericită că am avut această minune în viaţa mea”, spune Andreea.
Mama lui Ionuţ Anghel îşi doreşte o statuie în memoria copilului ei
Sunt zile în care Andreea şi fiul ei Andrei (11 ani) mai vorbesc despre Ionuţ. ” Andrei a crescut acum şi vede altfel situaţia în care s-au aflat ei atunci (în Parcul Tei, unde s-a produs nenorocirea- n.r.) şi îmi spune că îi pare rău că nu a putut face mai mult pentru a-şi salva fratele. Eu încerc să-l liniştesc şi să-i spun că aşa a decis Dumnezeu”, povesteşte Andreea. Ea îşi dedică acum tot timpul băiatului ei. Îl duce şi-l ia de la şcoală, fac temele împreună, merg la cumpărături cu toţii şi are mereu grijă de el, să îl vadă fericit.
Andreea îşi doreşte foarte tare să îi poată pune o statuie, cât de mică, în memoria lui Ionuţ, undeva în parcul Herăstrău. Ca acolo să poată avea loc şi întâlniri ale mămicilor ai căror copilaşi nu mai sunt pe lume, dar şi diverse acţiuni pe care le mai organizează Asociaţia AMICA (Asociaţia Memorială Ionuţ Cosmin Anghel), dar îi e teamă însă să nu fie refuzată de autorităţi.
În ultima perioadă, Andreea a început să fie interesată de tot ce tine de spiritualitate. Citeşte mult pe această temă şi chiar a şi participat la diverse conferinţe şi seminarii pe acest subiect.
“Am avut nişte conştientizări foarte puternice care m-au determinat să văd viaţa cu alţi ochi. Am început să studiez despre suflet şi drumul lui, în viaţa şi după moarte, am participat la conferinţe, seminarii, ateliere legate de acest lucru, am început să citesc cărţi, studii, articole, interviuri, care m-au făcut să văd viaţa diferit. Am realizat încă o dată cât sunt de norocoasă să îl am alături pe Andrei” , mai spune Andreea. Femeia îi mulţumeşte zilnic lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care le-a dat-o şi spune că cel mai frumos cadou de ziua ei este că poate sta cu băieţelul ei, Andrei.