VIDEO „Stăm cu frică, suntem mințiți” Slănic, orașul care a început să se scufunde, cu tot cu blocuri! Localnicii sunt disperați
În Slănic, Prahova, pământul a început să se surpe din nou, iar oamenii sunt de-a dreptul îngrijorați.
„Este din nou o alertă la Slănic, în județul Prahova, unde pământul a început să se surpe chiar în zona unde a apărut un crater uriaș în luna aprilie. Oamenii stau pe un butoi de pulbere după ce au apărut noi fisuri care au ajuns până la blocuri. Deși lucrările de reparație au fost finalizate recent, autoritățile spun că se așteptau la noi surpări.
„Ne este teamă.”, „Stăm cu spaimă, cu frică, suntem mințiți”, spun localnicii.
Când credeau că au scăpat de pericol, localnicii din Slănic s-au trezit din nou că le fuge pământul de sub picioare. O groapa adâncă s-a format în aceeași zonă în care a apărut un crater în aprilie. O firmă de construcții s-a ocupat în aceste luni să stabilizeze terenul, însă în câteva zile asfaltul a început din nou să se surpe.
„Și ieri se vedea de la oră la oră cum evolua. Aseară, la ora 9, era destul de lăsat... cred eu, după mine, aproximativ un metru și jumătate. Ne este teamă, pentru că blocul nu este stabilizat.”, „În câteva ore s-a lăsat foarte abrupt. Ni se spune să stăm liniștiți, că nu e nicio problemă și uitați ce se întâmplă.”, au mai spus localnicii.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Acest bărbat se uită cu groază la noile crăpături care au ajuns deja la blocuri.
„Acest polistiren a fost până aici pus. Când s-a depărtat...”, a mai spus un bărbat.
Din cauza fisurilor apărute acum, clădirile sunt ușor înclinate, spun oamenii.
„Ușa stătea inițial deschis deschisă, uitați... și se trântește.”, a mărturisit un localnic îngrijorat.
Rapoartele făcute de specialiști în luna mai a acestui an, în urma măsurătorilor făcute la Slănic, arătau că zona este sigură. Oamenii nu mai au, însă, încredere.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
„Stăm cu spaimă, cu frică, suntem mințiți, pur și simplu, că să stăm liniștiți... și uitați cum arată. Noi suntem disperați, ca și locatari.”, a spus un bărbat.
În aprilie, apele subterane au provocat pericolul, iar zeci de oameni au fost evacuați pentru o perioadă. Lucrările de reparație au fost finalizate în urmă cu două săptămâni, când a fost turnat ultimul strat de asfalt.
Responsabilii spun că de această dată fisurile au fost cauzate de lucrări și se așteptau ca pământul să se surpe din nou.„Noi am spus și am încercat întotdeauna să fim calmi. În momentul în care vom observa semne clare că aceste blocuri intră în colaps, noi vom da ordin de evacuare.”, a spus Marian Pruteanu, manager firmă de construcții.
Între timp, autoritățile fac măsurători și monitorizează permanent situația.