Revenim la starea de urgenţă? Anunţul făcut de Raed Arafat
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, anunță un nou scenariu privind posibilitatea revenirii la starea de urgenţă. Acest lucru se va întâmpla dacă vom avea creşteri constante de infectări cu coronavirus.
"Criteriul enunțat exemplificativ pentru reintrarea în Stare de Urgență (10.000 de cazuri în 5 zile) ar fi îndeplinit între 1 și 3 august.(...) Dacă în fiecare zi apar 1.000 de cazuri, practic, arată că 5% dintre ei în următoarele zile va intra în Terapie Intensivă. 20 – 30 la sută vor avea nevoie de asistenţă serioasă medicală, aproape de Terapie Intensivă şi atunci este clar că este nevoie să luăm măsuri", a explicat Raed Arafat la Antena 3.
Nu mai există locuri în spitalele COVID-19 din Bucureşti
Raed Arafat a mai precizat că nu au mai existat locuri în spitalele COVID-19 din București pentru simptomatici încă de vineri seara.
„Am fost sunaţi că nu mai sunt locuri să interneze simptomatici, deci nu vorbim de altceva.
Azi noapte, am fost sunat de domnul profesor Cercel, de domnul secretar de stat Moldovan, care a fost şi el sunat că nu sunt locuri şi am fost sunat de Serviciul de Ambulanţă, că nu sunt locuri, că Ambulanţele nu pot descărca pacienţii, că nu sunt locuri pentru Covid, că nu poţi să îi duci oriunde. Şi atunci, după o discuţie cu domnul ministru Tătaru, cu primul ministru, cu ministrul Bode, decizia a fost 'Hai să găsim încă două spitale'", a precizat Raed Arafat.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă alte 1.284 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mare număr de cazuri zilnice de la conformarea epidemiei de COVID-19 în România.
Bilanţul este de 43.678de persoane infectate. De asemenea 15 persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.165.
”Până astăzi, 25 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 43.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 25.373 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 3.106
pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV- 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, conform raportului transmis sâmbătă.