Starea de alertă urmează să fie prelungită pentru încă 30 de zile. Guvernul va decide joi - UPDATE
În urma propunerii venite din partea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, de a se prelungi starea se alertă cu 30 de zile, guvernul se reunește joi, 8 iulie 2021 pentru a aproba sau respinge această hotărâre.
Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile în România, însă cu o serie de relaxări, au anunțat Florin Cîțu și Raed Arafat la finalul ședinței de Guvern de joi. Printre măsurile anunțate se află și reducerea suprafeței pentru fiecare persoană la nunți, botezuri, mese festive și creșterea numărului de spectatori la activități culturale în aer liber.
Guvernul a adoptat hotărârea de guvern cu măsurile propuse de către CNSU.
Principalele modificări la starea de alertă
Principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile restrictive pentru persoanele care au trecut prin boală, de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu COVID-19. În acest interval oamenii care au fost infectați cu COVID-19 sunt scutiți de carantină la intrarea în țară și pot participa la evenimente, la fel cu cei vaccinați sau care au un test COVID negativ.
La activitățile culturale în aer liber se permite participarea până la 1.000 de persoane care stau pe scaun.
La nunți, botezuri și alte evenimente private, suprafața pe persoană a fost redusă de la 4 metri pătrați la 2 metri pătrați.
La locurile de joacă pentru copii, nu se va mai solicita ca însoțitorii să fie vaccinați împotriva COVID-19.
La exterior, la restaurante, se elimină regula de 6 persoane la masă.
Întrebat de ce apar noi relaxări în timp ce varianta Delta se răspândește rapid în lume, Raed Arafat a arătat că vaccinare este soluția pentru a evita un val patru grav.
Ședinta de Guvern este programată joi, 8 iulie 2021, la ora 10:00. Oficialii Executivului au anunţat că una dintre hotărâri vizează prelungirea stării de alertă, cu 30 de zile, începând din 12 iulie.
”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 7 iulie 2021, Hotărârea numărul 44 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.07.2021
precum şi măsurile de prevenire şi control necesar a fi aplicate în contextul epidemiologic actual”, a transmis, miercuri seară, CNSU.
Art.1- Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.07.2021.
Art.2- Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 12.07.2021,
în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3- Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.