Ştefan Lungu: Udrea mi-a dat un bileţel cu întrebări care urmau să-mi fie puse de procurori la Alba. Elena Udrea neaga: Este exclus
Fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a susţinut marţi seară, că fostul ministru i-ar fi dat un bileţel conţinând întrebările care urmau să-i fie puse de procurori la DNA Alba Iulia, unde fusese convocat într-un dosar al omului de afaceri Adrian Gărdean. În replică, Elena Udrea spune că este exclus să îi fi dat un asemenea bileţel şi îl acuză că minte şi că face "un joc ciudat" pentru anchetatori, care îşi dau seama că învinuirile din dosarul Gala Bute nu sunt susţinute de probe.
Lungu a relatat, la Antena 3, că, în 2011, după plecarea din Ministerul Dezvoltării, a primit înştiinţare că trebuie să se prezinte la DNA Alba Iulia, iar el şi-a sunat fosta şefă, pe Elena Udrea, spunându-i că a fost convocat.
" Am fost chemat la cabinetul ministrului. Am fost consiliat de data aceasta eu de doamna ministru şi mi s-a oferit un avocat. Un avocat celebru. Un apropiat", a povestit Lungu, precizând că avocatul respectiv nu o reprezintă pe Udrea, dar reprezintă membri ai familiei lui Traian Băsescu.
"Am primit o recomandare, dar, mai mult de atât, am primit inclusv un bileţel, o notă, în care mi se relata cam ce urmează să fiu întrebat de DNA", a susţinut fostul consilier al Elenei Udrea, care a menţionat că a primit bileţelul de la aceasta şi că la DNA a constatat că întrebările erau cele din bileţel, dar într-o altă formulare.
Ştefan Lungu a declarat că dosarul de la DNA Alba Iulia îl privea pe Adrian Gărdean şi că Udrea nu era implicată în dosar.
Referindu-se la afirmaţiile lui Udrea privind plecarea sa din minister, Lungu a menţionat că el a plecat prin demisie, cu o lună înainte ca Udrea să primească informarea privind dosarul deschis la DNA Alba Iulia.
În aceeaşi emisiune, Ştefan Lungu a spus că Gărdean l-a rugat să îi ducă o geantă cu 200.000 de euro secretarului general al ministerului, Gheorghe Nastasia.
El spune că a discutat o singură dată cu Udrea despre Adrian Gărdean, când i-a transmis acesteia că omul de afaceri are de recuperat bani pentru lucrări efectuate şi că firma
lui este ameninţată de faliment, răspunsul fiind că acesta este "omul lui Tăriceanu".
"Din acel moment relaţia Gărdean- Udrea prin mine s-a întrerupt", a susţinut fostul consilier.
În replică, Elena Udrea neagă că i-ar fi dat lui Ştefan Lungu un astfel de bileţel şi îl acuză pe acesta că face jocul procurorilor.
"Este exclus ca eu să-i fi dat vreodată un bileţel cu întrebările de la DNA.
Este o minciună prin care Ştefan Lungu face un joc ciudat pentru anchetatorii care realizează că acuzaţiile din Gala Bute nu se susţin cu probe.Despre episodul discuţiei în care Lungu mi-a prezentat o citaţie la DNA Alba am vorbit eu atât în faţa procurorilor, cât şi la instanţă, cu scopul de a arăta că doar la acel moment am aflat chiar de la Ştefan Lungu că avea o colaborare financiară cu Adrian Gărdean şi că se ştiau de câţiva ani.
S-a întâmplat in septembrie 2011 şi nu la biroul meu, ci la un eveniment al PDL Tineret Bucureşti, organizat la Cinema Scala, lucru confirmat în timpul urmaririi penale de către Ştefan Lungu", a scris Udrea pe contul său de Facebook.
Conform lui Udrea, ieşirea lui Lungu de la Antena 3 este greu de înţeles în condiţiile în care, cu o zi în urmă, la instanţă, când a invocat notele SRI şi dosarul instrumentat în 2011 de DNA Alba, nici el şi nici avocatul său nu au avut vreo reacţie.
"Dosarul de la Alba Iulia la care se face referire şi care datează din 2011 arată că Lungu, Nastasia, Gărdean "colaborau" încă din 2010,(lucru recunoscut fără nicio ezitare de fiecare dată chiar de Ştefan Lungu), fără ca eu să fiu implicată în vreun fel", declară Elena Udrea, care adaugă că se bucură că Ştefan Lungu recunoaşte că banii de la Gărdean au ajuns la Nastasia, fără să existe vreo discuţie în vreun moment că ar putea să ajungă la ea.
Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea a cerut, luni, instanţei supreme care judecă dosarul Gala Bute să oblige Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) să-i pună la dispoziţie notele care arătau legăturile de afaceri posibil ilegale ale fostului său consilier Ştefan Lungu şi ale secretarului general al instituţiei, Gheorghe Nastasia, cu firmele lui Adrian Gărdean, denunţător în dosarul Gala Bute.
“Am avut la minister note trimise de la SRI în care se aduceau la cunoştinţă situaţii cu posibil caracter ilegal create între angajaţi ai ministerului şi firme din afara instituţiei.
Ca urmare a acestor informări am dat afară, am solicitat demiterea unui secretar de stat, a unui secretar general adjunct. Am solicitat instanţei să ceară atât de la SRI, cât şi de la DNA Alba note informative în care se arată conivenţa infracţională a persoanelor implicate în acest dosar. În aceste note nu s-a pomenit numele meu. Unele le-am primit eu, altele mi s-au adus la cunoştinţă de fostul preşedinte Traian Băsescu, care mi-a atras atenţia că angajaţi ai ministerului au activităţi împreună cu domnul Gărdean care pot fi considerate ilegale ”, a declarat Elena Udrea.
Fostul ministru a mai arătat că nicio notă a SRI nu o nominalizează şi că cei vizaţi au ales să facă denunţuri la DNA ca să scape de anchetă.
“ A existat un dosar la DNA Alba referitor la domnul Gărdean şi Lungu Ştefan în 2011, iar aceste lucruri arată că niciodată eu nu am fost implicată în aceste combinaţii pe care le-au avut. Puşi în faţa probelor, unii dintre ei au recunoscut aceste colaborări, şpăgi şi altele şi au dat vina pe Elena Udrea pentru că, evident, ţinta eram eu. Cerem instanţei să solicite SRI-ului să trimită acele probe în regim legal, fie clasificate, fie neclasificate, în regimul decis de instanţă. Şi mai cerem informări de la DNA Alba unde era un dosar în care erau implicaţi firma lui Adrian Gărdean, Ştefan Lungu, George Nastasia, primarul din Lupeni şi alte persoane. Vrem să ştim ce s-a întâmplat în acel dosar, dacă au dat declaraţii cei implicaţi şi ce decizii s-au luat atunci”, a mai arătat Udrea.
Întrebată de ce nu i-a concediat pe fostul consilier personal Ştefan Lungu şi pe secretarul general al Ministerului Dezvoltării, Gheorghe Nastasia, Udrea a spus că pe al doilea nu-l putea da afară din funcţie deoarece era numit politic. Despre Lungu, Udrea a arătat că a încetat raporturile de serviciu cu el în iunie 2011.