Streinu-Cercel, despre un vaccin împotriva coronavirus: „Ar putea fi adus în România. Ne gândim ca într-o lună...”
Un vaccin împotriva coronavirus deja aflat în teste în Marea Britanie ar putea fi adus în România, a declarat vineri, la Antena 3, managerul Institutului Matei Balş, Adrian Streinu-Cercel, care a precizat că într-o lună ar putea fi pregătită toată documentaţia pentru a putea face primele evaluări de voluntari.
”În SUA şi în Marea Britanie se testează un vaccin împotriva coronavirus. Noi, de la Institutul Naţional de Boli infecţioase ”Matei Balş”, avem deja o colaborare în acest sens şi urmează să primim protocolul de colaborare pentru a putea pune în experiment acest nou vaccin”, a declarat Streinu-Cercel.
”S-au indentificat structurile de la nivelul virusului care pot genera anticorpi protectori şi este un vaccin care se referă populaţiei care nu a trecut prin infecţie. De aceea avem nevoie de testele acelea rapide”, a
precizat managerul Institutului ”Matei Balş”.
Conform lui Streinu-Cercel, vaccinul poate fi adus în momentul în care se ratifică protocolul ştiinţific de cercetare şi după avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
”Noi ne gândim ca într-o lună de zile să fim în posesia tuturor documentelor pentru a putea face primele evaluări de voluntari.
Îl vom lua din Marea Britanie.” a afirmat Streinu- Cercel.