Subiecte Română BAC 2022 sesiunea august - septembrie EDU.ro. Vezi online subiectele și baremul la Bacalaureat 2022 toamnă
Subiecte Română BAC 2022 sesiunea august - septembrie. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului din acest an începe astăzi cu proba scrisă la Limba și literatura Română.
Printre subiectele pe care elevii le-au primit la Română BAC 2022 sesiunea de toamnă se numără: poezia lui Mihai Eminescu, un text argumentativ privind anumite evenimente din viața elevilor.
Subiectele la Română BAC 2022, sesiunea de toamnă- profil real
„A picat poezia lui Mihai Eminescu și am scris despre Luceafărul. La alt subiect am avut un text argumentativ în care să spunem dacă anumite evenimente din viața noastră ne dau anumite idei.
A fost totul ok, cred că voi trece cu brio”, a declarat o absolventă pentru ziarulunirea.ro.
La subiectul al III-lea, elevii au avut de realizat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, care aparține marelui poet Mihai Eminescu.
Examenul a început la ora 09:00 și se va încheia la ora 12:00. Subiectele vor fi publicate în acest articol imediat după încheierea probei scrise la Română BAC 2022 sesiunea de toamnă.
Subiecte Română BAC 2022 sesiunea august- septembrie
Până la ora 8:30 candidații au avut acces în sălile de examen, urmând ca de la ora 9:00 să înceapă oficial sesiunea de toamnă a Bacalaureatului.
Astfel, participanții vor avea la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele, din clipa în care fiecare candidat a primit subiectele. Pentru proba la Română vor exista trei subiecte principale, care la rândul lor, sunt împărțite în mai multe cerințe. Primele două cerințe se vor asemăna pentru toți candidații, indiferent de profil. În schimb, cel de-al treilea subiect cerințele vor fi diferite.
Elevii vor începe prin a completa chenarul de pe foaia de examen cu datele de identificare, iar apoi vor primi subiectele la Română din sesiunea august-septembrie a Bacalaureatului.
Subiectele de la proba scrisă la Română vor putea fi publicate după încheierea examenului. Astfel, poți vedea ce le-a picat candidaților în acestă sesiune direct pe platforma bacalaureat.edu.ro/2022.
Bac august-septembrie 2022: cum verifici subiectele și baremul online?
Subiectele la Română vor fi afișate după ce timpul alocat rezolvării se va încheia. Cerințele de la examenul de astăzi, 16 august, vor fi publicate pentru fiecare profil în parte pe site-ul oficial al Ministerului Educației, Edu.ro.
Modele de subiecte și baremul de corectare pentru toate materiile, pentru examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea toamnă pot fi găsite accesând site-ul- subiecte.edu.ro/2022/bacalaureat/modeledesubiecte.
Baremul de corectare al subiectelor de la Română sesiunea august-septembrie 2022 va fi afișat după ora 15:00, pe site-ul bacalaureat.edu.ro/2022.
Primele rezultate vor fi anunțate pe data de 31 august 2022, anonimizat. În aceeași zi, candidații nemulțumiți de rezultate pot depune contestații între orele 12:00-18:00, atât în format clasic, cât și electronic.
Calendar BAC 2022: sesiunea toamnă
Potrivit calendarului de Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă, candidații vor începe cu probele scrise, iar mai apoi, după ce le termină, vor da probele orale.
18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2022: Limba și literatura română – proba scrisă
17 august 2022: Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
19 august 2022: Limba și literatura maternă – proba scrisă
22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale
26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00).