Subiecte simulare BAC 2022 Română: Când se anunţă subiectele? Astăzi, începând cu ora 9.00 s-a dat startul simulărilor de Bacalaureat 2022, mai întâi cu prima probă scrisă la Limba şi literatura română. Tinerii vor avea la dispoziţie trei ore pentru a rezolva subiectele, examenul de simulare se va încheia la ora 12:00. 

UPDATE: EDU.ro Subiecte simulare BAC 2022 Română

Sursa:  ziarulunirea.ro

UPDATE: Baremul şi subiectele la simulare BAC 2022 vor fi disponibile pe subiecte.edu.ro/2022/bacalaureat/Subiecte_si_bareme, la ora 15:00 

Subiecte simulare BAC 2022 la Română

Subiectele din cadrul simulării naționale  de Bacalaureat au început de la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, s-au deschis plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat.

Astfel, elevilor vor fi așezați în săli câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, astfel încât obiectiv colectivele de elevi să nu fie amestecate, prevede procedura.

Totodată, timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării examenului național de Bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, potrivit procedurii publicate de Ministerul Educației.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria- wowbiz.ro

Citeste si: Cele mai spectaculoase ținute de la MTV Music Awards 2024. Cum au apărut vedetele pe covorul roșu- antena3.ro

Citeste si: EDU.ro Subiecte simulare BAC 2022 Română. Ce le-a picat elevilor? Baremul de corectare

Proba obligatorie a profilului are loc pe 29 martie, în timp ce pe 30 martie este programată proba la alegere a profilului și a specializării. În data de 31 martie este simularea la limba și literatura maternă.

Subiecte simulare BAC 2022 Română: Când se anunţă subiectele?

Subiecte simulare BAC 2022 Română: Când se anunţă subiectele?

Subiecte simulare BAC 2022 Română. Rezultate simulare BAC 2022

Conform Ministerulului Educației, „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

„Fiecare unitate de învățământ analizează rezultatele la simulările naționale pentru elevii pe care îi școlarizează și elaborează un raport pe care îl transmite inspectoratului școlar. Raportul include un plan de acțiune care cuprinde măsurile de remediere în cazul în care acest fapt se impune”, conform procedurii amintite. 

Citeste si: Subiecte simulare BAC 2022- Română EDU.ro: Anunţ important pentru elevi

Citeste si: Dinu Maxer vorbește despre infidelitățile din relația cu Nicoleta Luciu: „Mi-a fost greu să fiu fidel. N-am reușit. Sunt persoane publice infidelitățile mele.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul prin care Ciprian Tătărușanu și-a anunțat retragerea din fotbal: "Am fost binecuvântat și onorat să practic acest sport"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie a decis să facă în joacă un test ADN și a descoperit că a crescut timp de 12 ani fiul unui străin- antena3.ro

Programa şcolară aferentă simulării la Limba şi literatura română a rămas aceeaşi ca şi anul trecut, în timp ce la Matematică – profilul real – s-a scos conţinutul legat de inele, corpuri şi integrala definită; iar la profilul pedagogic s-a renunţat la sisteme de ecuaţii liniare.   

Rezultatele la simulare BAC 2021

La simularea de anul trecut, p roporţia de promovare, adică medii mai mari sau egale cu 6 – a fost de 40,71%, faţă de 42,15%, cât a fost în 2019. Proporţia cea mai mare de promovare s-a înregistrat la Limba şi literatura maternă – 81,9%, în timp ce la Limba şi literatura română proporţia a fost de 70,2%. La disciplina obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie –, promovabilitatea a fost de 51,4%.

Citeste si: Barem simulare BAC 2022- Română: Vezi onine subiectele şi baremul la proba obligatorie a profilului

Cele mai multe note de 10 au fost obţinute la disciplina la alegere – 1.556. În clasamentul judeţelor cu cele mai bune rezultate, pe prima poziţia s-a situat Brăila – 52,1%, urmată de Cluj – 51%, Galaţi – 47,8%, Iaşi – 47,3%, Bucureşti – 46,4%. Potrivit statisticii Ministerului Educaţiei, 16 elevi au obţinut media 10 la simularea Bac-ului 2021.

Calendar simulare BAC 2022 

28 martie 2022: Proba E) a)- probă scrisă- Limba şi literatura română
29 martie 2022: Proba E) c)- probă scrisă- proba obligatorie a profilului
30 martie 2022: Proba E) d)- probă scrisă- proba la alegere a profilului şi specializării
31 martie 2022: Proba E) b)- probă scrisă- Limba şi literatura maternă
14 aprilie 2022: Afișarea rezultatelor la simularea bacalaureatului 2022
Examenele finale de Evaluare Națională și BAC 2022 vor avea loc începând cu 14 iunie, respectiv 6 iunie.

Calendar Bacalaureat 2022- Sesiunea de BAC iunie-iulie

23- 27 mai 2022- Înscrierea candidaților
27 mai 2022- Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
6- 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
8- 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
9- 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D13- 15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
27 iunie 2022- Afișarea rezultatelor la probele scrise la BAC 2022 (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
28- 30 iunie 2022- Rezolvarea contestațiilor
1 iulie 2022- Afișarea rezultatelor finale la Bacalaureat 2022

Citeste si: Simulare BAC 2022: Modele de subiecte pentru Română, Matematică şi Istorie

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si