Subiecte simulare Română 2022- Evaluare Naţională. Iată de unde poți descărca noile modele de subiecte la Română pentru simularea Evaluării Naționale 2022!

Simulările pentru Evaluarea Nașională 2022 se vor desfășura în perioada 4 aprilie- 6 aprilie, urmând ca rezultatele examenelor să se sfișeze pe data de 14 aprilie.

Simularea pentru  Evaluarea Națională 2022 la Română începe la ora 9:00, iar elevii pot intra în săli până la ora 8:30, a anunțat Ministerul Educației.

„Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore (pentru elevii de clasa a VIII-a), respectiv trei ore (pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a) – din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev”, potrivit Ministerului Educației.

Subiecte simulare la Evaluarea Națională pentru Română 2022 

Subiectele pentru Evaluarea Națională 2022 vor fi elaborate de instituția specializată din Ministerul Educației – CNPEE – pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor de examen pentru EN VIII şi Bacalaureat (aprobate prin ordinul de ministru 3.237/05.02.2021).

Subiectele pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a la disciplina limba și literatura română se realizează în conformitate cu programa de examen aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3237/2021. Programam de evaluare are la bază programa școlară la disciplina limba și literatura română, clasele V-VIII, aprobată prin OMEN nr. 3393/2017.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Subiecte simulare Română 2022 - Evaluare Naţională

Subiecte simulare Română 2022 - Evaluare Naţională

[Sursa foto: PixaBay]

La simularea de la Limba română: nu mai sunt obligatorii conectorii de tipul „în primul rând”, „în al doilea rând” pentru textul de opinie. Nu vor fi punctate truismele și clișeele lingvistice.

Citeste si: Programă simulare Evaluare Naţională 2022

Modele de subiecte pentru simulare Evaluarea Națională 2022 la Română le puteți descărca de pe site-ul oficial: subiecte2022.edu.ro.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Fiica Ralucăi Moianu nu a ascultat! Ce i-a interzis fosta prezentatoare TV tinerei de 19 ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Ministerul Educației precizează că, potrivit reglementărilor în vigoare, „rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”.

Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Citeste si: Simulare Evaluare Naţională 2022: Modele de subiecte pentru Română şi Matematică

Calendar simulare Evaluarea Națională 2022

  • Simulare Evaluare Naţională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII)
  • 4 aprilie 2022:  Limba şi literatura română (probă scrisă)
  • 5 aprilie 2022: Matematică (probă scrisă)
  • 6 aprilie 2022: Limba şi literatura maternă (probă scrisă)
  • 14 aprilie 2022:  afișarea rezultatelor

Citeste si: Structura pentru anul școlar viitor ar putea fi modificată. Care sunt propunerile Ministerului Educației?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si