Şükran Ovalı, procuroarea Derya, din “Secrete de familie”: “Sunt mândră de soțul meu!”
Serialul “Secrete de familie” poate fi urmărit, în fiecare luni și marți, de la ora 23:30, la Kanal D. Şükran Ovalı, procuroarea Derya, din “Secrete de familie”, face destăinuiri din viața personală: “Sunt mândră de soțul meu!”
Şükran Ovalı, frumoasa actriță care dă viață rolului procuroarei Derya, din îndrăgita producție “Secrete de familie”, care poate fi urmărită în fiecare luni și marți, de la ora 23:30, la Kanal D, este mândră de familia sa.
În vârstă de 38 de ani, Şükran este mama a unei fetițe minunate și este căsătorită de 7 ani cu fotbalistul turc Caner Erkin.
Şükran Ovalı se numără printre cele mai admirate și apreciate actrițe din Turcia, aceasta reușind să cucerească inimile publicului prin rolurile interpretate de-a lungul carierei sale.
Cu toate că profesia sa presupune multe ore departe de familie, Şükran consideră că are o viață cât se poate de firească.
"Am o viaţă destul de normală. Dincolo de platourile de filmare, timpul rămas mi-l dedic copilului. (…)” a dezvăluit frumoasa actrița pentru publicația Milliyet.
Vorbind despre soțul ei, forbalistul Caner Erkin, actrița a avut numai cuvinte de laudă pentru acesta: „Sunt mândră de soțul meu! Caner își iubește foarte mult meseria.
Uneori, când lucrurile, pe terenul de fotbal, nu ies așa cum își dorește el, îi reamintesc: 'Tu joci alături de 11 oameni, nu ai pierdut singur'”, a dezvăluit aceasta pentru aceeași publicație.
Şükran Ovalı cucerește cu fiecare episod al îndrăgitului serial “Secrete de familie”, actrița interpretând impecabil rolul procuroarei Derya Ihdal, o femeie serioasă și corectă, care nu ezită să își dezvăluie latura sensibilă, atunci când colegii săi trec prin momente de viață dramatice.
Serialul “Secrete de familie” va fi difuzat în fiecare zi de luni și marți, de la ora 23:30, la Kanal D.