Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, este acuzat de luare de mită. Acesta ar fi luat bani, ouă și carne de la mai mulți pacienți pentru acordare de concedii medicale, intervenții chirugicale, tratamente sau eliberare de rețete.
În cursul zilei, Nelu Tătaru a fost prezentat în fața comisiei juridice a Camerei Deputaților unde s-a discutat problema ridicării imunității pentru efectuarea perchezițiilor domiciliare și informatice.
Nelu Tătaru, fără imunitate parlamentară: "Sunt nevinovat. Nu am primit niciun ban"
Nelu Tătaru se declară nevinovat cu privire la acuzațiile de luare de mită care îi sunt aduse. La intrarea în comisia juridică a Camerei Deputaților, înainte de a se da votul cu privire la ridicare imunității sale, fostul ministru al Sănătății a mărturisit că nu a primit niciodată bani, deși ar fi existat unele provocări.
"Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Ieri am văzut pentru prima dată dosarul și vă vor oferi detaliile tehnice din acesta. Au fost niște provocări, dar nu am luat nimic. Sunt nevinovat. Am fost un om discret, la locul meu. Nu voi comenta această decizie, chiar dacă nu m-a consultat nimeni din Partidul Național Liberal", a declarat Nelu Tătaru, fostul ministrul al Sănătății.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei- antena3.ro
Citeste si: Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”- wowbiz.ro
Citește și: VIDEO Nelu Tătaru, filmat cu banii pe masă. Cazul împarte pacienții în două. „Atenția” e sau nu șpagă: „E revoltător”
Votul cu privire la ridicarea imunității a fost realizat de plenul Camerei Deputaților. Votul final al plenului a fost de ridicare a imunității, cu 177 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și o abținere, dintr-un total de 190 de voturi exprimate.
În aceste condiții, Nelu Tătaru a rămas fără imunitatea parlamentară pe care o deținea pentru că a fost ministru al Sănătății. Deputatul urmează să fie suspus unor percheziții domicilare și informatice de către procurorii D.N.A, care i-au adus acuzații de luare de mită.
Citește și: VIDEO Senatorul Eugen Pârvulescu, adus cu mandat la DNA. De ce este acuzat politicianul care anunțase recent că pleacă din PNL
"În unanimitate de voturi, membrii Comisiei juridice au dat un raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară a domnului deputat", a declarat Tănăsescu.