Surpriză uriașă pentru români din 2019. Ce tichete CADOU se vor da
Tot mai multe firme aleg să le ofere angajaţilor diverse tipuri de tichete, cel mai des întâlnite fiind tichetele de masă, dar o altă surpriză îi așteaptă pe români, din 2019.
Tichetele cadou pot avea orice valoare, însă acordate în limita a 150 de lei de persoană sunt scutite de taxe patronale, salariale şi nu sunt impozitate. În plus, pot fi deductibile din fondul de salarii, dacă nu depăşesc plafonul de 5%.
Elena Pap, director Up Romania, unul dintre principalii emitenţi de tichete valorice, a declarat pentru Capital că se estimează că anul viitor angajaţii vor primi şi un alt tip de tichete.
"Pregătim lansarea pe piaţa din România a tichetelor culturale. În Franţa, spre exemplu, acestea sunt folosite de mulţi ani, cu un real succes, în special în rândul angajaţilor tineri, interesaţi de cultură, artă, evenimente culturale. Credem că, atât companiile, cât şi angajaţii, sunt pregătiţi pentru un astfel de instrument de motivare, în special industriile creative, tech şi mediile antreprenoriale. În afară de acest nou tip de tichet, pregătim lansarea cardului cadou Up Cadou, varianta electronică, modernă şi simplu de utilizat, a bine cunoscutului tichet cadou", a declarat Elena Pap pentru Capital.
Din categoria tichetelor speciale fac parte voucherele de vacanţă.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
" Anul acesta, spre exemplu, acordarea acestora persoanelor care lucrează în sectorul public a dus la o adevărată efervescenţă a turismului local. Cu voucherele Chèque Vacances, redenumite în prezent Up Vacanţă, zeci de mii de angajati români s-au bucurat de o vacanţă în staţiunile şi locurile turistice din România", mai adaugă Elena Pap.