Tăiere ilegală de arbori, soldată cu focuri de arme și scandal. Polițiștii au fost atacați de infractori
O tăiere de arbori dintr-o pădure din Gura Humorului s-a transformat într-o scenă de capturare. Polițiștii au fost atacați de cei care tăiau ilegal copacii, iar capturarea infractorilor s-a soldat cu focuri de armă.
Author: Elena Tasca sâmbătă 16 septembrie 2023 , 14:07
Capturarea unor oameni care tăiau ilegal arbori dintr-o pădure din Gura Humorului a degenerat într-o acțiune de exercitare a tragerii focurilor de armă.
Polițiștii au fost atacați de mai mulți indivizi, iar pentru rezolvarea situației au tras mai multe focuri de armă.
De la tăiere de copaci, la scandal cu polițiștii
La data de 15.09.2023, în jurul orei 20:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală 10 Gura Humorului au fost sesizați de către personalul silvic de la Ocolul Silvic Bucovina din zona Păltinoasa cu privire la faptul că în fondul forestier administrat se aud
zgomote provenite de la drujbe, existând suspiciunea unor tăieri ilegale de arbori.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care observând cioturile copacilor, fără marcaj, precum și mai mulți arbori tăiați, a efectuat o pândă pentru a putea prinde autorilor infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.
Polițiștii au surprins doi indivizi, care au devenit recalcitranți în momentul legitimării. Aceștia au reușit să imobilizeze un bărbat în jur de 20 de ani, iar cel care îl însoțea a fugit în pădure.
S-a întors cu arme după prietenul prins de polițiști
După ce polițiști au reușit să îi prindă prietenul infractor, bărbatul fugit s-a întors pentru a-l salva. Nu singur, ci cu mai mulți indivizi, având asupra lor mai multe obiecte contondente și ascuțit-înțepătoare.
Pentru a se proteja, polițiștii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă.
"În acest context, doi bărbați din grupul de persoane s-au apropiat amenințător de polițiști cu obiecte contondente și ascuțit-înțepătoare, intenționând în mod clar să săvârșească o faptă de agresiune și să asigure scăparea persoanei aflate în custodia polițiștilor.
În momentul în care doi dintre bărbați s-au apropiat amenințător spre polițiști, aceștia i-au somat regulamentar, inclusiv prin executarea de focuri de avertisment în plan veritical.
Ulterior, întrucât cei doi bărbați nu au încetat activitatea ostilă și puneau în pericol integritatea fizică a polițiștilor, dar și a personalului silvic și chiar a persoanei aflate în custodie, agenții au executat focuri de armă spre membrele inferioare ale agresorilor, moment în care aceștia s-au retras și au fugit în zona împădurită.
Imediat în zonă au ajuns echipajele suplimentare de la nivelul Poliției Orașului Gura Humorului, dar și echipaje de jandarmi și grupa de intervenție din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale- IPJ Suceava, reușindu-se detensionarea situației și păstrarea climatului de ordine publică, fiind asigurat totodată cadrul desfășurării activităților procedurale, pentru documentarea cauzei de tăiere ilegală și furt de arbori", au transmis autoritățile.
După scandal, la spital
În urma evenimentelor din pădure, polițiștii au reușit să identifice unul dintre agresori după ce o femeie a anunțat că un bărbat prezintă o rană care sângerează. Persoana împușcată este conștientă și în stare stabilă.
"O femeie din anturajul agresorilor a sesizat prin SNUAU 112 faptul că unul dintre bărbații implicați, respectiv un bărbat, de 40 ani, din sat Mironu, comuna Valea Moldovei sângerează la nivelul unui membru inferior, cel mai probabil ca urmare a rănirii cu un proiectil prin împușcare.
Bărbatul a fost identificat de polițiști și echipajul medical deplasat la fața locului, fiindu-i acordate îngrijiri de specialitate, stabilindu-se că prezintă o plagă împușcată la nivelul coapsei stângi. Bărbatul a fost transporta la Spitalul Județean Suceava, pentru acordare de îngrijiri medicale, fiind stabil, conștient și cooperant", au transmis autoritățile.
Infractorii care tăiau arbori ilegal, dar și indivizii care au avut intenția de a îi răni pe polițiști au fost identificați.
"Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, urmând a se dispune măsuri procesuale față de persoanele implicate conform încadrărilor juridice și participației penale.
De asemenea, s-a întocmit și înaintat unității de parchet competente documentanția necesară în vederea desfășurării de către procurorul de caz a cercetărilor cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj", a fost transmis în comunicatul autorităților.