Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2022. Sărbătoare mare luni în calendar
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2022. Este sărbătoare mare luni, pe 29 august, în calendarul creștin ortodox! Ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este considerată zi de post și rugăciune.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2022. Sfântul Ioan Botezătorul sau Înaintemergător al Domnului a făcut cunoscută venirea Mântuitorului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci se arătase în lume Mesia cel aşteptat.
Sărbătoare mare luni în calendarul creștin ortodox
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia și a Elisabetei. Mama sa era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan a avut loc cu șase luni înainte de nașterea lui Iisus. Venirea pe lume a Sf. Ioan a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, când acesta avea slujbă la templu. Pentru că nu a crezut cele spune de îngerul Gavriil, Zaharia rămâne mut până când îi este pus numele fiului său.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a retras în pustiu unde a dus o viață de aspre nevoințe, până când a primit poruncă să înceapă să predice.
În tradiție se vorbea și de începerea unui post, numit "de la cruce până la cruce", un post care ținea până pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creștin, care avea rolul de a-i curați pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave.
O altă tradiție din această zi este ținerea postului negru, în ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Tot în această zi de sărbătoare nu este bine să tai și să mănânci fructe și legume cu formă rotundă, de exemplu pepenele nu era consumat în această zi.
De asemenea, nu se consumă mere, pere, nuci, usturoi, adică orice fructe sau legume care au formă rotundă; pedeapsa pentru cei care încalcă interdicția este posibila îmbolnăvire de friguri și alte boli.