In articol:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus sâmbătă, 16 octombrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat în vârstă de 29 de ani din Blaj pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, informează presa locală.
Citeste si: Iubita lui Tzancă Uraganu a bătut-o pe Mădălina Miu. Manelistul a filmat totul
Cum s-a petrecut incidentul șocant
În data de 15 octombrie, în jurul orelor 20:30, bărbatul de 29 de ani i-a aplicat tânărului "două lovituri penetrante cu un cuţit în zona hemitoracelui stâng posterior şi în braţul stâng cauzându-i leziuni corporale care i-au pus în primejdie viaţa", conform constatărilor preliminare comunicate de S.M.J.L. Alba.
Victima şi prietena sa mergeau să-i ducă mâncare unei rude în vârstă când a apărut din senin vecinul lor cu cuţitul în mână. Femeia avea copilul tânărului în braţe, când a avut loc atacul.
Tânărul înjunghiat a ajuns la spital, în stare gravă.
Suspectul, arestat preventiv
În continuare, prin referatul procurorului, s-a formulat propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Remus Dan F., către Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba pe o perioadă de 30 de zile.
Prin mandatul de arestare preventivă nr. 22/UP/2021 din data de 16 octombrie s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul organelor de cercetare penală ai poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Alba – Poliţia Municipiului Blaj, Biroul de Investigaţii Criminale.