In articol:
Cetățenii Coreei de Nord nu au voie să formeze un grup mai mare de 4 persoane, cu excepția celor care locuiesc în aceeași casă.
„Dacă patru sau mai multe persoane, cu excepția celor care formează o gospodărie, se vor întâlni în public, chiar dacă ele sunt rude, autoritățile pentru controlul bolilor îi vor trimite la un centru de muncă disciplinară pentru încălcarea restricțiilor anti-Covid
Citeste si: Atac armat în Anglia: șase morți, printre care și un copil
Sursa, care a vrut să-și păstreze anonimatul din motive de securitate, a mai spus că ordinul vine de la agenția pentru prevenția și controlul bolilor care încearcă să prevină răspândirea variantelor coronavirusului.
Nunțile sunt permise în Coreea de Nord
În Coreea de Nord, nunțile sunt permise, însă pentru a putea fi organizate, cei care se ocupă cu desfășurarea evenimentului trebuie să fie extrem de atenți la respectarea regulilor de prevenire a coronavirusului.
De exemplu, un bărbat a primit o amenda uriașă pentru că a organizat nunta fiului său, în cadrul gospodăriei unde acesta locuia.
Din nefericire, nu este clar cum sunt date aceste pedepse și de ce unii sunt doar amendați iar alții trimiși la muncă silnică.
Pedepse dure pentru cetățenii Coreei de Nord
Pedepsele dure sunt menite să oprească circulația virusului în țara în care nici până în ziua de azi nu a raportat un singur caz de coronavirus. În iunie, Kim s-a răstit la oficialii nord-coreeni pentru „iresponsabilitatea și incompetența cronică” în gestionarea pandemiei, sugerând că virusul circulă și situația din Coreea de Nord nu este deloc bună.
Recent, Radia Asia Liberă a transmis că în Coreea de Nord au fost incinerate 12 cadavre ale unor persoane care au murit după ce au dezvoltat simptome respiratorii acute.
Din păcate, nu este încă clar cât de avansată este campania de vaccinare nord-coreeană, informațiile fiind dificil de obținut dintr-o țară atât de închisă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Rusia s-a oferit să livreze doze de vaccin în Coreea de Nord, dar nu este încă cunoscut dacă acestea au ajuns în țară, într-un final.