![Cazurile de coronavirus au început să crească în mai multe țări Cazurile de coronavirus au început să crească în mai multe țări marea britanie](https://cdn.knd.ro/media/521/2863/1662/20157271/1/coronavirus-4957673-1280.webp?width=320&height=180)
1 din 2 | Cazurile de coronavirus au început să crească în mai multe țări
![Cazurile de COVID-19 au crescut în Marea Britanie](https://cdn.knd.ro/media/521/2863/1662/20157271/1/coronavirus.jpg?width=320&height=180)
2 din 2 | Cazurile de COVID-19 au crescut în Marea Britanie
Numărul cazurilor de COVID-19 a explodat în mai multe țări din lume, însă, anul acesta, în Marea Britanie cazurile au crescut de patru ori de la începutul lunii iunie, arată un amplu studiu realizat cu doar doua săptămâni înainte ca guvernul de la Londra să redeschidă complet economia țării, relatează Reuters.
Recent, premierul Boris Johnson a anunțat o nouă etapă de relaxare a măsurilor impuse pentru a opri răspândirea Covid începând de pe 19 iulie. Infectările au explodat și în Brazilia și Australia, iar creșterea este pusă pe seama tulpinii Delta, mult mai contagioasă.
Conform studiului britanic, realizat de Imperial College London, cazurile au fost estimate să se dubleze la fiecare șase zile, pe măsură ce un nou val alimentat de varianta coronavirusului Delta accelerează ritmul infectărilor.
Citeste si: Noi opt cazuri de infectare cu tulpina Delta. Pacienții au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase
47.000 de persoane au participat în cadrul studiului
Cercetarea a fost realizată cu ajutorul a 47.000 de persoane, care au fost testate în perioada 24 iunie- 5 iulie. S-a constatat că prevalența la nivel național a fost de 0,59% în luna iunie, comparativ cu 0,15% în luna mai.
Studiul a mai arătat și faptul că ratele infectării cu noul coronavirus au fost de trei ori mai mici la persoanele sub 65 de ani care au primit două doze de vaccin, comparativ cu cele care nu au fost vaccinate. De asemenea, femeile au fost cu 30% mai puțin predispuse la teste pozitive decât bărbații, mai arată studiul britanic.
Pentru ultimele 24 de ore, autorităţile britanice au raportat 32.548
de cazuri de Covid-19. În ultimele şapte zile au fost înregistrate 192.902 cazuri, o creştere cu 43% (57.828 de cazuri) faţă de săptămâna anterioară. Autoritățile sanitare de la Londra au anunțat miercuri, 7 iulie, și 33 de decese asociate, la persoane care au fost testate pozitiv în ultimele 28 de zile.
Citeste si: Varianta Delta Sars-Cov-2 a devenit majoritară în Statele Unite
Anglia ar putea înregistra până la 100.000 de cazuri zilnice de COVID
Ministrul Sănătăţii din Marea Britanie, Sajid Javid, a făcut un anunț destul de neplăcut în ceea ce privește răspândirea coronavirusului în toată țara. Acesta a declarat că s-ar putea înregistra până la 100.000 de cazuri zilnice de COVID-19, după ce vor fi ridicate majoritatea restricţiilor în Anglia, în decursul lunii iulie.
Totodată, ministrul a subliniat că, de această dată, numărul persoanelor care vor deceda sau vor ajunge la spital din cauza COVID-19 va fi mult mai mic, datorită programului eficient de vaccinare al Marii Britanii, relatează BBC.
Avertismentul ministrului britanic al Sănătății vine imediat după ce premierul Boris Johnson a anunțat o nouă etapă de relaxare a măsurilor impuse pentru a opri răspândirea noului visrus începând de pe data de 19 iulie.