„Ne-am lovit de lipsa locurilor la mese, deși erau câteva mese libere mi s-a comunicat că nu am loc în piață pentru că nu sunt mese libere că mesele sunt date, dar momentan persoanele respective nu sunt în piață la masă”, a spus Cătălin.
Povestea sătmăreanului Cătălin Donca, care ăți vinde marfa pe internet
Cătălin a încercat să le vândă celor din piețe, care la rândul lor, să comercializeze marfa mai departe, dar prețul oferit de aceștia a fost de numai 5 lei în condițiile în care, pe tarabă, piersicile s-ar fi
vândut cu un tarif dublu. A povestit pățaniile sale pe rețelele de socializare și a adunat tot mai mulți susținători.
„Acum vindem pe internet. După postarea de pe internet toată lumea a luat un pic în calcul producătorii români, tineretul și am început să vindem foarte mult.
Ploile ne-au ajutat dar, în schimb, înghețurile târzii care au avut loc anul ăsta și zăpada ne-au făcut un pic de pagubă”.
A mers pe firul acuzațiilor până la administratorii piețelor publice.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Am auzit de situația apărută în presa online. Acest domn, am înțeles că a fost săptămâna trecută vineri în piața Someș, dar nu s-a prezentat la biroul administratorului. Avem locuri suficiente, destule, suntem în sezon, chiar îi așteptăm pe producători să vină în piețele sătmărene să-și desfacă marfă la comercializare”.
Cătălin își vinde acum marfa cu 8 lei pe kilogram doar clienților care îl contactează online sau prin telefon.