De fiecare dată când Gina Neacșu apare la poarta copiilor mai puțin norocoși, chipurile lor se înseninează. Într-o cămăruță sărăcăcioasă, cu pereții scorojiți și plini de mucegai stau cinci suflete, dintre care, cel mai mic are doar 4 anișori.
Mama: ”Eu îi țin aici cu mine în casă, eu nu-i abandonez chiar dacă sunt singură, nu-i las pe stradă. Îmi doresc să zugrăvesc casa ca să scap de mucegaiul ăsta, să îmi fac bucătăria, baia.”
Nu visează la zeci de jucării și tot ce își doresc este o trotinetă
Dacă mama își dorește condiții mai bune pentru cei mici, aceștia visează la lucruri banale. În timp ce alți copii au zeci de jucării, Alexandru își dorește doar o trotinetă.
Alexandru: ”Mi-aș dori o trotinetă.”
Pentru a le îndeplini aceste mici dorințe și pentru a le aduce o bucurie în prag de sărbători, Gina alături de o echipă de voluntari au organizat un târg caritabil într-o grădiniță din Popești-Leordeni, iar
toți banii primiți vor ajunge către familiile greu încercate de soartă.
Citește și: VIDEO- Târgul de Paște din Capitală și-a deschis porțile
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Gina Neacșu, fondatoare ”Fabrica de Daruri”: ”Ei sunt copiii cu mâini magice, mai bine îi lăsăm pe ei să vorbească. Lori, ce faci acolo?”
Lori: ”Fac un tablou.”
Gina Neacșu, fondatoare ”Fabrica de Daruri”: ” Sunt mândră tare și fericită că în două zile de târg am strâns 8.000 de lei și mai avem nevoie, dar o mai strângem că noi chiar și în Sâmbăta Mare vom merge în București să vizităm familii.”
Târgul în scop caritabil va rămâne deschis până sâmbătă
Toate decorațiunile pentru Paște și toate dulciurile frumos împachetate au fost făcute de mânuțele copiilor de grădiniță. Târgul caritabil rămâne deschis până sâmbătă, iar până atunci, Gina și ajutoarele ei vor cumpăra mâncare și vor vizita peste 400 de familii neajutorate.
Donații se pot face direct în contul:
Cont RON: RO47BTRLRONCRT0586535501
Cont EURO: RO94BTRLEURCRT0586535501
Aociația ”Fabrica de Daruri”