Tata pentru 400 de copii abandonati de parinti. Interviu emotionant cu Preasfintitul Longhin Jar. "Cand alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos!"
Figura emblematica a romanilor din Ucraina, preotul bucovinean Mihail Jar, devenit episcopul Longhin de Banceni este supranumit „Tatal celor 400 de copii”. Impreuna cu sotia sa, parintele a intemeiat doua manastiri, la Banceni si Boian, unde cresc 400 de copii, majoritatea foarte bolnavi.
La ce varsta v-ati casatorit si la ce varsta ati intrat in manastire?
La varsta de 21 pe 22 de ani am facut casatoria. La 24 pe 25 am luat taina preotiei si apoi, in 1997, am primit calugaria si eu si doamna preoteasa – e monahia Solomia acum – si trei copii pe care-i avem, acuma sunt toti la casele lor, au familiile lor, avem nepotei, dar noi slujim mai departe Domnului. Ea se osteneste la copii care au SIDA, impreuna cu maicile de la manastirea din Boian.
Cate vietuitoare sunt acolo?
130 de maicute care ingrijesc de copii.
Nu m-am gandit vreodata ca as putea sa am atatia copii
Va mai amintiti cand ati luat primul copil si l-ati dus in manastire?
Primii copii i-am luat in anii ’91- ’92. Pe urma am mai luat doi fratiori, tot i-am infiat. Abia asteptam sa ajung acasa, sa-i scald eu, seara, ca tare mi-e drag sa scald copiii si sa-i culc. Si tot ceea ce facea mama mea voiam sa fac si eu: sa-i sarut si sa-i cuprind. Si eu intrebam pe mama, seara: „Mama, cu cine dormi?” – ca eram patru copii, patru frati am fost. „Cu cine dormi diseara?” si mama, desigur, fiindca eu eram cel mai mic, imi spunea: „Cu tine.” Si asa si eu, ca ei ma intrebau: „Tata, cu cine dormi?”, iar eu spuneam: „Cu voi.” Si asta era fericirea noastra, pentru ca puteam sa-i mangai si sa le alin durerea.
Si ati continuat la manastire. De acolo, i-ati dus la manastire. Si apoi, ati tot luat, ati tot luat…
Pe toti i-as fi adus acasa. Desigur ca nici nu m-am gandit vreodata ca as putea sa am atatia copii.
Patru sute!
Da. Dar tot sunt putini. Mai multi as vrea. Ca avem acuma putere. Ca trebuie nu numai sa-i iei, dar sa le dai si grija parinteasca. Pentru ca noi nu-i luam cum ii ia la stat, pana la 18 ani, si-i arunci si au plecat. Copiii nostri toata viata sunt ai nostri. Au facut nunti, s au casatorit, le am facut casa…
Aveti copii asa mari, ca deja au facut nunta?!
Da, avem multi copii care au facut nunta, de-acuma. Avem multi nepoti. Si acum, in continuu, tot ne inmultim si in fiecare an facem cate 10-20 de case. Continuam mai departe lucrul. Pana acuma ne-a dat niste pamant, vom face apartamente la copii… Ca daca-i cresti si-i arunci in drum, e degeaba. Daca le dai o casuta, le dai munca, serviciu, ca sa aiba, asa, ei vor continua la randul lor sa faca la fel, bine, dupa cum le-am aratat noi lor.
Parinte episcop vicar Longhin, nu v-ati ferit sa luati copii cu probleme, cu probleme mari – dizabilitati, copii cu HIV-SIDA. De ce? De ce nu ati fugit de acesti copii? Era mult mai simplu sa luati copii sanatosi – abandonati, dar sanatosi – si sa-i cresteti.
Ma gandeam totdeauna si multi ma inspaimantau ca o sa-mi fie greu. Atunci chiar imi era greu. Dar acum nu mi-e greu deloc, ca suntem tare multi, multi frati de manastire.
Cati sunteti?
83 de frati. Si ei vor continua mai departe sa poarte crucea pe care am purtat-o eu. Cu dansii sunt alaturi, ei ma ajuta foarte mult, si surorile de la manastirea de maici – parohia pe care am avut-o am schimbat-o in manastire. Acolo a fost o icoana facatoare de minuni la care s-au vindecat multi copii, langa icoana Maicii Domnului. Si nu m-am temut si nu ma tem nici acum, pentru ca atunci cand am luat copiii, nu i-am ales niciodata eu pe ei, ci ei m-au ales pe mine.
Cum?
Cand intram acolo, intindeau toti mainile in sus si mi spuneau „Mama!” Nu-mi spuneau tata, mama imi spuneau. Si erau bolnavi pe care nu-i lua nimeni. Pe ceilalti, sanatosi, ii luau toti, se izbeau dupa ei, se bateau. Dar eu ii luam pe toti cei pe care nu-i lua nimeni. Luam cate 10-15 odata, veneam acasa cu ei. Dar tare sunt fericit! Nu va pot spune cata bucurie pot sa am in suflet ca mi-a dat Dumnezeu atata mila si indurare, sa pot incalzi cu dragostea mea pe aceia care nu au pe nimeni in lumea asta.
„Si tu te temi? Nu ma iei?”
Cand v-ati hotarat sa luati copiii cu SIDA? Cum ati avut acest curaj? Cum s-a intamplat?
Primul caz a fost cu o fetita. M-am dus la orfelinat – ca duceam lapte in fiecare dimineata. Doctorul de acolo imi spune: „Vrei sa vezi un copil cu SIDA?” Zic: „As vrea sa vad, n-am vazut niciodata.” Si am intrat. Erau patru usi pana la acel copil si toate erau inchise si copilul era singur. Si avea doar doua sau trei luni. Era toata rosie de plans. Ea plangea, tacea si iara plangea, dar n-o mai auzea nimeni. Din cand in cand, intra ingrijitoarea si o stergea, o schimba, ii dadea mancare si cu asta se terminau toate. Dar nu era nimeni care sa ramana totdeauna langa acel copil, sa-l ingrijeasca. Si atunci eu am ascuns mainile la spate, cand am vazut ca ei se feresc toti ca doctorii, eu am dat mainile la spate, ca sa nu ma ating de dansa, ca sa nu aduc vreo boala acasa, la ceilalti copii.
Aveti aproape de 50 de ani. Aveti vreun regret?
Foarte mare regret am ca am putut sa fac mai mult si n-am facut. Au fost multi a caror durere n-am putut-o impartasi, am fost ocupat toti anii… multe biserici prin sate am construit, am ridicat impreuna cu crestinii si am fost intruna ocupat si n-am prea avut cand sa ascult durerea poporului. Trebuia mai degraba sa incep sa fac pentru Dumnezeu, ca viata trece tare repede si vom pleca in curand. Mai ales pentru mine, fiecare zi traita este cu multumire in fata Domnului, ca ma simt foarte bolnav. Am avut trei infarcte, si mai greu o duc. Obosesc mai repede acuma. Ca atunci cand putem face, sa facem atunci, ca toates date la timp. Toate la vremea lor, atunci cand vine vremea, sa nu treaca in zadar. Dumnezeu nu ne fugareste din fata Lui din cauza ca am facut pacate sau am gresit in viata, ci pentru ca am putut sa facem bine si noi nu l-am facut, din cauza aceasta Dumnezeu ne va izgoni atunci, in ceasul cand va veni sa judece omenirea.
Sursa: lumeacredintei.com
Citeste intregul interviu AICI.
