Tatăl-criminal a fost reținut. Bărbatul care și-a înjunghiat gemenele este prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă
Bărbatul din Neamț care și-a înjunghiat întreaga familie a fost reținut de Poliție. Individul a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Criminalul și-a înjunghiat cele două fetiţe în vârstă de trei luni. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat, duminică, instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman, au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţa, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o locuinţă, din municipiul Roman, are loc o agresiune în familie.
„La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi jandarmerie, constatând faptul că un bărbat, de 40 de ani, din Roman, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei şi a doi copii, în vârstă de trei luni. Victimele au fost transportate de urgenţă la spital.
Din nefericire, unul dintre copii a decedat”, a transmis IPJ Neamţ.
El şi-a înjunghiat un copil în zona inimii, iar celălalt în zona toracică. Fetiţa care a supravieţuit este internată în stare gravă la un spital din Iaşi.