Dubla crimă dintr-o comună din județul Botoșani a șocat localnicii și nu numai. Faptele de-a dreptul sinistre au avut loc sâmbătă, atunci când o femeie în vârstă de 47 de ani, împreună cu fiica ei de numai 14 ani au fost găsite moarte în casă. După ce le-ar fi bătut și tăiat, criminalul a dat și foc casei.

Cine este făptașul dublei crime din Manoleasa?

Marți, principalul suspect al crimei de la Manoleasa a fost arestat pentru 30 de zile. Inițial se crezuse că soțul femei ar fi fost cel care a comis crima, deoarece el le-ar fi alungat pe cele două din casă, în urma unor certuri în familie, însă s-a dovedit că este neadevărat.

Acum, bărbatul în vârstă de 37 de ani neagă toate acuzațiile aduse, deși camerele de supraveghere din zonă ar fi surprins exact momentul în care el trecea pe stradă pe bicicletă, în apropiere de casa unde au fost găsite cele două cadavre. De altfel, specialiștii ar fi stabilit că el era perfect conștient în momentul comiterii faptelor. Familia individului îl susține pe acesta în declarații, conform informațiilor Botoșăneanul. Mai mult, aceștia spun că ei știau într-adevăr că fiul lor vorbește foarte des cu verișoara lui de 14 ani, scrie observatornews.ro.

 ” Fiind un copil major, la vârsta lui, noi ca părinţi nu mai puteam să-l controlăm.

A spus că e nevinovat. Era un copil liniştit, un copil care îşi vedea de ale lui. Căuta şi el un loc de muncă sezonieră în străinătate, lucra”,  au fost declarațiile tatălui celui care ar fi comis dubla crimă.

Acesta ar fi principalul suspect al dublei crime din Botoșani.

[Sursa foto: Botosaneanul]

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: EXCLUSIV: Nepotul care și-a ucis mătușa dându-i foc în scara blocului poate scăpa cu doar câțiva ani de pușcărie. Dan Antonescu, expert criminolog :"Sunt tot felul de variante prin care pedeapsa se micșorează"

Anchetatorii au ridicat mai multe obiecte contondente din casa bărbatului

Imediat cum au descoperit că bărbatul de 37 de ani ar fi făcut faptele odioase, anchetatorii au percheziționat și casa acestuia, de unde au ridicat toate obiectele contondente care s-ar fi pretat la comiterea crimei. Acestea urmează să fie examinate criminalistic în vederea unor concluzii.

Anchetatorii la casa unde au fost găsite cele două cadavre.

[Sursa foto: monitorulbt.ro]

În ultimele zile din viață, femeia și fiica sa ar fi locuit la mama acesteia, însă mai apoi și-au găsit refugiul într-o casă părăsită. Chiar bătrâna ar fi observat fumul care ieșea de la respectiva casă și a sunat imediat după ajutor. Când au fost descoperite, pe trupul femeii a fost observată o tăietură în zona gâtului. După ce bărbatul le-ar fi lovit pe cele două cu o toporișcă, le-a acoperit cu coceni de porumb și le-a dat foc. 

Citește și: Nepoata femeii incendiate în scara blocului, prima reacție după ce a aflat că mătușa ei a fost ucisă: "Suflețelul meu nu mai este"

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Surse din rândul anchetei mai spus că făptașul ar fi avut și o relație amoroasă cu copila de 14 ani, iar de aici s-ar fi declanșat anumite dispute între ei.

Marți, mama și fiica sa au fost conduse pe ultimul drum de familie și de apropiați.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si