Tătaru: Sperăm ca săptămâna viitoare să putem observa o scădere a numărului de cazuri
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că speră ca de săptămâna viitoare să putem observa o scădere a numărului de cazuri de coronavirus, după ce de două săptămâni ne aflăm pe un platou. El a spus că existenţa unui al doilea val de Covid-19 ţine foarte mult şi de cum se comportă oamenii şi de modul cum este gestionată această perioadă.
Nelu Tătaru a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă din toamnă se aşteaptă la un al doilea val de infectări cu coronavirus.
"Ţine foarte mult de noi, de gestionarea acestui moment, de curba descendentă, de numărul de cazuri infectate la sfârşitul acestei curbe, de numărul de decese, de adresabilitatea în terapie intensivă şi în unităţi de primire urgenţe, iar acest studiu pe care îl facem în vară va da şi o prognoză pentru viitor”, a
răspuns ministrul.
El a precizat că speră să se înregistreze o scădere a numărului de cazuri de săptămâna viitoare.
"Suntem pe un platou de vreo două săptămâni. Dacă la început eram în ceea ce numim în medicină dinţi de fierăstrău, acum suntem pe o aplatizare a platoului, dar am gestionat momentele sărbători pascale şi weekendul de 1,2 şi 3 mai. Sperăm ca săptămâna viitoare să putem observa o scădere a numărului de cazuri”, a
explicat Nelu Tătaru.
Tătaru: Sperăm ca săptămâna viitoare să putem observa o scădere a numărului de cazuri
El a afirmat că după 15 mai declaraţia pe propria răspundere în cazul deplasării în afara localităţii de domiliciu ar putea fi verbală.
"Se poate ieşi doar din motive bine întemeiate. Mergem să îngrijim pe cineva, un copil, o persoană bolnavă, mergem la o proprietate pe care o avem în altă parte, mergem la munca câmpului, sunt motive întemeiate.
Le veţi vedea în următoarea perioadă. Ne-am gândit să fie verbală declaraţia şi să putem dovedi cu ceva, cu un act de proprietate sau ceva. Trebuie să facem dovada acelui motiv bine întemeiat”, a mai afirmat ministrul.
Întrebat dacă măştile se vor ieftini în farmacii după data de 15 mai, Nelu Tătaru a spus: "La nivelului Ministerului Economiei s-a făcut o evaluare, avem atât producători externi, cât şi producători interni, care au început să producă aceste măşti, preconizăm să putem acoperi la 80 de milioane de măşti atât pentru persoanele vulnerabile în care autorităţile locale şi Guvernul vor asigura acest lucru, cât şi pentru cele care îşi pot procura singure din farmaciile cu circuit deschis.
Menţionez că farmaciile cu circuit deschis au furnizorii proprii şi evaluează şi achiziţionează singuri aceste măşti”.