In articol:
- Anunț important pentru cei care merg la mare!
- Modalități de plată a Taxei de Pod de la Fetești în 2023
Taxă de pod Fetești 2023. Anunţul a fost făcut ieri de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Taxa va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste braţul Borcea.
Anunț important pentru cei care merg la mare!
Decizia de a suspenda taxa a fost anunţată de ministrul Transporturilor şi a fost luată pentru a calma nervii şoferilor care sunt obligaţi să stea la cozi interminabile din cauza unor lucrări care par că nu se mai termină.
Așadar, șoferii se pot bucura de un trafic mai lejer și fără plată începând chiar cu minivacanța de 1 iunie.
„ Noi am sperat că undeva la sfârşitul lunii iunie puteam să îl dăm în circulaţie, pare că se duce şi în luna iulie. Reparaţiile, eu sper să se termine până la început de august”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Pretul taxei de pod Feteşti – Cernavodă este stabilit în functie de tipul maşinii, dar şi de numărul de treceri. De exemplu, şoferul unui autoturism trebuie să plătească 13 lei doar la dus.
Modalități de plată a Taxei de Pod de la Fetești în 2023
Până la 1 iunie, șoferii trebuie să plătească în continuare taxa de pod în drumul lor spre mare.
Cea mai simplă modalitate de a achita taxa de pod de la Fetești este în benzinării, fie că vorbim de cele din orașe, fie de cele de pe Autostrada Soarelui. Plata se poate face atât înainte de trecere, cât și după, dar nu mai târziu de 24 de ore.
Citește și: O familie a fost amendată pentru că a mers cu copiii în excursie la Disney în timpul școlii
O altă opțiune este plătirea taxei online prin trimiterea unui SMS la numărul 7577, indiferent de rețeaua mobilă. Mesajul trebuie să conțină numărul de înmatriculare, dar și categoria tarifară corespunzătoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4). Pentru a plăti taxa de pod Fetești se accesează site-ul taxadepod.ro, unde se completează datele referitoare la tipul autovehiculului, numărul de treceri și modalitatea de plată.