Taxă pentru turiștii români care călătoresc în străinătate/ Răzvan Pascu: ”Plătim și taxa de turism, și tot plecăm! De scârba voastră, de cele mai multe ori”
Antreprenorul în turism, Răzvan Pascu a vorbit pe contul său pe Facebook despre taxa plătită de români atunci când pleacă în vacanță. Potrivit acestuia, ideea este lipsită de sens și descurajează oamenii să plece în călătorii.
Author: Stefania Pavel miercuri 27 septembrie 2023 , 12:18
Antreprenorul în turism, Răzvan Pascu a postat pe pagina sa de Facebook părerea sa cu privire la o posibilă taxă de călătorie pentru români. Acesta este deranjat de această idee, chiar și dacă nu va intra în vigoare, deoarece nu încurajează turismul și îi face pe români să se răzgândească în privința unei vacanțe în afară.
”Nu așa îi convingi pe români să călătorească mai mult în România, ci oferind servicii de mai bună calitate”
”Pe scurt, această taxă este o mizerie, chiar și dacă rămâne doar la nivel de idee. Detaliat: este o idee complet lipsită de sens și de bun simț. Nu așa îi convingi pe români să călătorească mai mult în România, ci oferind servicii de mai bună calitate, oferind alternative de distracție când e vremea rea pe litoral, oferindu-le respect și prețuri decente, promovând destinațiile și investind
în infrastructura turistică. Nu îi convingi să călătorească în România impunându-le o taxă celor care vor să vadă și altceva în lumea asta. Dezamăgirea cea mai mare este că această idee nu a venit nici măcar din Ministerul Turismului (care există, nu exista?! … nu mai știe nimeni), ci că ea vine de la un patronat din turism, unde teoretic sunt oameni de business, care au făcut ceva în viața asta.
Dar dacă te uiți la numele patronatului, vei vedea că el de 10-15 ani este condus de aceeași oameni, de niște foști comuniști, cu afaceri dubioase și hoteluri de pe litoral obținute în licitații cu cântec sau cel puțin în condiții dubioase. Dar oricum, probabil, faptele s-au prescris deja. Nici măcar nu ar avea cum să colecteze această taxă Guvernul”, spune Răzvan Pascu.
Totodată, acesta pune problema în felul următor: ”Cum se va face diferența între cel care pleacă într-o vacanță de lux, altul care pleacă la muncă în agricultură, altul care pleacă să își facă implant de păr în străinătate sau altul care pleacă la o conferință de business?”.
”Și dacă cineva decide să se mute definitiv din România, din lehamite pentru toți cei care ne conduc”
” Cine poate face diferența între turism în străinătate de leisure sau de business sau medical sau pur și simplu vizita la rude? Deci dacă îmi cumpăr pachetul complet de la o agenție de turism din România voi plăti taxa și dacă o cumpăr de la un site de rezervări înregistrat în străinătate, nu o voi mai plăti? Sau dacă această taxă va fi colectată prin intermediul companiilor aeriene.
Dar dacă îmi cumpăr un bilet de avion, dar nu mă cazez la hotel în străinătate, ci la o rudă, un prieten sau o iubită, cum mă taxezi? Și dacă cineva decide să se mute definitiv din România, din lehamite pentru toți cei care ne conduc, mă taxezi și atunci la plecarea definitivă din România, ca o ultimă palmă suplimentară peste obrazul care și așa a suportat multe?!”, a
”M-am întâlnit de câteva ori pe la diverse evenimente cu persoana care a adus în spațiul public această discuție, de la patronatul-fantomă. Nu mi-a lăsat niciodată impresia că este un om prost, dar mi-a lăsat deseori impresia că este viclean și alunecos. De aceea, ajung să cred acum că există un motiv anume pentru care a ridicat această discuție în spațiul public, în niciun caz pentru a ajunge la un rezultat sau pentru a ne arăta cât sunt de ridicoli cu toții acolo la patronatele lui pește, ci probabil pentru a acoperi alte subiecte mai importante (sau cine știe din ce alte interese obscure). Marș mă! Plătim și taxa de turism, și tot plecăm! De scârba voastră, de cele mai multe ori!”, a conchis Răzvan Pascu.
Românii ar putea plăti o taxă de un euro dacă decid să plece în vacanțe în străinătate, pe lângă taxa turistică deja aplicată de țara respectivă. Propunerea aparține Federației Patronatelor din Turismul Românesc, iar banii strânși ar fi folosiți pentru o mai bună promovare a României.
Ce spune Ministrul Economiei despre această propunere?
„FPTR susține înființarea Organizației de Management al Destinației la nivel național, cu scopul de a revoluționa și susține promovarea dinamică și sustenabilă a României. Această inițiativă are ca obiectiv ca, în următorii 4-5 ani, contribuția turismului la Produsul Intern Brut al țării să atingă procentul de 8-10%”, spune FTRP într-un comunicat. Totodată, reprezentații dau exemplu Turcia, unde turismul contribuie cu 10% la PIB și unde cetățenii turci sunt supuși unei taxe fixe de 12 euro pentru fiecare călătorie în străinătate.
„ Aflu de la televiziunile de ştiri că ar exista o propunere din partea patronatelor din turism de instituire a unei taxe pentru cetăţenii români care aleg să-şi petreacă concediul în străinătate. Spun public că în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului NU s-a discutat o astfel de idee şi NU a fost vreodată găsită o astfel de soluţie pentru finanţarea imaginii României în exterior pentru atragerea turiştilor străini ”, a scris ministrul pe Facebook.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în primele 5 luni ale anului 2023, 7,271 milioane de persoane au plecat în vacanță în străinătate.