VIDEO - Temperaturi caniculare, în acest weekend. Maximele se vor înregistra între 35-36 de grade Celsius. De luni, valorile termice vor mai crește
Canicula puternică va da din nou bătăi de cap, în zilele următoare, inclusiv în București. Maximele vor fi cuprinse între 35-36 de grade Celsius, urmând ca săptămâna viitoare să mai crească.
Canicula se va menține în acest weekend cu temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Meteorologii ne anunță că temperaturile vor fi ridicate și începând de luni.
Maximele vor fi cuprinse între 35-36 de grade Celsius
Larisa Rațiu, reporter Kanal D: „Cum va fi vremea în acest weekend la mare și dacă va mai bate vântul puternic în acea zonă?”
Iulia Bărbulescu, meteorolog de serviciu: „Vorbim despre o vreme călduroasă în zilele acestea. Astăzi în multe zone din sudul și sud-estul României, iar în ceea ce privește litoralul vorbim despre un cer mai mult senin, temperaturi în creștere care ar putea depăși chiar și 30 de grade Celsius.
Apa mării se va încălzi având undeva la 23-25 de grade. Sâmbătă și duminică ar putea să atingă și 25-26 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări trecătoare pe parcursul zilelor de weekend.”
Larisa Rațiu, reporter Kanal D: „Cum va fi vremea la munte?”
Iulia Bărbulescu, meteorolog de serviciu: „Vor fi averse în zona de munte. În următoarele două zile vor fi posibile averse cu descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe arii restrânse s-ar putea totaliza într-un interval scurt de timp și cantități mai mari de apă.”
Larisa Rațiu, reporter Kanal D: „Ce ne așteaptă de luni?”
Iulia Bărbulescu, meteorolog de serviciu: „Și la începutul săptămânii viitoare vorbim despre temperaturi ce vor trece de pragul canicule, 35 de grade urmând să se poată înregistra din nou 36-37 de grade.”
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă şi disconfort termic. Aceasta este valabilă începând de joi, 17 august 2023 și până duminică, 20 august.
Temperaturile ar putea depăși 37 de grade Celsius în termometre, în sudul şi sud-estul ţării. În regiunile din vestul și estul țării termometrele vor înregistra şi 34 de grade Celsius.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, de joi până duminică, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor ajunge la 35-36 de grade Celsius şi în unele cazuri și la 37 de grade Celsius.