Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Harghita, oamenii legii au fost anuntati, marti dimineata, de faptul ca un urs a intrat in curtea unui localnic din Miercurea Ciuc, ar fi luat o capra, ar fi rupt un gard, iar apoi ar fi parasit zona. Ulterior, jandarmii au fost anuntati de faptul ca ursul s-ar afla in zona Colegiului National din Miercurea Ciuc.
“Apoi am fost anuntati ca acesta se afla in apropierea Colegiului National Octavian Goga din Miercurea Ciuc.
Astfel, oamenii au fost anuntati sa ramana in case pentru a evita intalnirea cu ursul, iar oamenii legii incearca indepartarea acestuia din zona respectiva.