"Mă bucur foarte mult că peste 3.000 de bucureşteni au accesat platforma online http://testampentrubucuresti.assmb.ro/ şi au aplicat pentru a fi testaţi gratuit în vederea diagnosticării eventualei prezenţe a virusului SARS-CoV-2. Numărul mare de voluntari înscrişi în acest program într-un timp atât de scurt ne confirmă faptul că bucureştenii aşteptau din partea autorităţilor o astfel de iniţiativă, similară celorlalte metropole europene. Până acum, unităţile medicale testau doar persoanele cu simptome de infectare, iar cei asimptomatici nu aveau posibilitatea să afle dacă sunt sănătoşi sau nu", a

afirmat primarul general, Gabriela Firea, conform unui comunicat de presă transmis de PMB.

Firea a explicat că vor fi utilizate teste de tip antigen standard RT-PCR. Acestea vor fi prelucrate de 9 unităţi medicale de stat şi private, cu 36 de puncte de recoltare afiliate acestui proiect.

Aplicaţia oficială este funcţională de vineri, de la ora 13.00.

Peste 3.000 de bucureşteni s-au înscris pentru a fi testaţi pentru noul coronavirus, în cadrul proiectului „Testăm pentru Bucureşti”

Bucureştenii vor completa o declaraţie care cuprinde criterii de eligibilitate şi date personale (nume, prenume, CNP, serie şi număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naştere). După finalizarea acestei prime etape şi acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere şi consimţământul pentru participare;

testați pentru coronavirus

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Fiecare participant înscris primeşte un număr de înregistrare şi un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare şi testarea propriu-zisă.

Citeste si: VIDEO| ”Ofertă” la mare: 965 euro/ noapte

Citeste si: Bilanţul covid-19 în Marea Britanie creşte cu 351 de morţi

Citeste si: Caz șocant. O mamă și-a dat foc mașinii, deși copilul ei se afla înăuntru

Testarea va fi gratuită, iar Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmează să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat şi private afiliate proiectului, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, la înscriere se recomandă evitarea utilizarii adreselor de e-mail de pe yahoo.com.

Citeste si: Ea e noua speranță a gimnasticii ritmice! Voteaz-o pe românca Eva Vencu la primul concurs intrenațional online!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si