In articol:
Bătrânelul în fața căruia se opresc majoritatea trecătorilor nu cerșește, deși nu are acoperiș deasupra capului, ci încearcă să câștige câteva monede cu ajutorul unui cântar.
Costă doar 50 de bani cântăritul la Nea Dan, iar majoritatea oamenilor se opresc, nu ca să-și afle greutatea, ci doar ca să-i dea o mână de ajutor bătrânului pe fața căruia se
Conform Universul Argeșean, Nea Dan Smaranda a fost abandonat la naștere de mama sa și a ajuns într-un orfelinat. La scurt timp, norocul părea să-i surâdă căci a fost adoptat de o familie din Ștefănești, judeul Argeș. Însă de aici începe calvarul pentru copilul părăsit. Mama adoptivă era alcoolică și nu de puține ori neglija copilul, ba chiar într-un moment în care aceasta nu era prea ”lucidă” l-a aruncat pe plita încinsă.
După câțiva ani, ambii părinți adoptivi mor, iar orfanul a rămas pe drumuri și a fost nevoit să-și câștige existența dând cu sapa sau ajutând la diverse treburi gospodărești, pe unde putea.
”Pentru că este foarte frig, noaptea dorm la un adăpost din Pitești, însă ne primesc de la 8 seara, iar la 7 dimineața trebuie să plecăm”
Bătrânul cu inimă grea spune că noaptea doarme la un adăpost din oraș, însă este nevoit să plece dis de dimineață, iar gerul nu-l cruță. ”După ce părinții mei adoptivi au murit, am rămas pe drumuri și am trăit pe unde am putut și pe unde am găsit de muncă. Nu știu carte, deoarece nu am făcut școală. Am dormit prin gări, prin scări de blocuri. Acum încerc să câștig niște bănuți pentru mâncare cu acest cântar.
Viața pe stradă, în frig, l-a îmbolnăvit pe Dan Smaranda. Medicul care l-a examinat l-a diagnosticat cu bronșită cronită, iar problemele cu ficatul nu-i dau pace.
Bătrânul stă în fiecare zi pe o stradă din centrul Piteștiului, la magazinele din fața Bibliotecii Județene, iar oamenii cu inimă mare pot merge acolo dacă vor să-i întindă o mână de ajutor.