Polițiștii doljeni au deschis o anchetă după ce patru tineri au intrat într-o clădire aflată în construcție, iar doi dintre ei ar fi fost agresați de paznicul imobilului.

Citește și: VIDEO- Mărturii șocante: Un pastor din Bihor face dezvăluiri halucinante despre ce i-a făcut unei fete de 12 ani: „Am apucat-o de gât, am strâns-o tare până s-o bulbucat și am ridicat-o în sus, pe perete”

Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj a anunțat că polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizaţi, duminică seară, prin apel 112, de către un bărbat din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, mai mulţi tineri ar fi fost agresaţi fizic de un agent de pază, într-o clădire aflată în lucru pe strada Calea Bucureşti.

Ce au transmis autoritățile în acest caz

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că, patru minori cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, toţi din municipiul Craiova, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil pe strada Calea Bucureşti, delimitat cu gard, imobil aflat în lucru. Aici, cei patru ar fi urcat la ultimul etaj al clădirii fiind văzuţi de agentul de pază, acesta solicitându-le să părăsească clădirea. Cei patru i-ar fi adresat injurii şi cuvinte jignitoare agentului de pază, iar acesta din urmă, prin folosirea unui băţ din plastic, i-ar fi lovit pe doi dintre tineri”, a transmis IPJ Dolj.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citește și: Doi băieţi din Prahova, băgaţi în spital de 15 bătăuşi trimişi chiar de iubita unuia dintre ei

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Citește și: FOTO- „Război” pe o stradă din Milano, între două clanuri de romi. S-au bătut cu mese de călcat, bâte, răngi și cuțite pe un loc de parcare

Citește și: Sorinel Copilul de Aur a fost atacat la o nuntă. Manelistul și cei din formația sa au ajuns la spital, după ce s-au ales și cu pagube de mii de lei. Care a fost motivul scandalului?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si