Topul celor mai frumoase colinde românești pe care să le asculți în 2023
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în 2023, ascultă cele mai frumoase colinde românești alături de familie și prieteni. Iată o listă cu cele mai apreciate colinde românești.
Sărbătorile de iarnă sunt din ce în ce mai aproape, iar una dintre tradițiile nemuritoare în România este aceea de a asculta colinde alături de cei dragi.
În mai multe zone ale țării, copiii își fac grupulețe și merg să colinde prin vecini. Ca răsplată, ei primesc dulciuri, fructe, dar și bani. Astfel, colindele sunt un element important atunci când vorbim despre activități de făcut în perioada Crăciunului și a Anului Nou.
În următoarele rânduri ți-am pregătit o selecție al celor mai frumoase colinde pe care să le asculți alături de cei dragi în acest an, de sărbători.
1. O, ce veste minunată!
„O, ce veste minunată,
În Betleem ni se-arată,
Că astăzi s-a născut,
Cel făr’ de-nceput.
Cum au spus prorocii.
Că, la Betleem, Maria,
Săvârșind călătoria,
Într-un mic sălaș,
Lângă-acel oraș,
A născut pe Mesia.
Păstorilor din câmpie
Le vestește-o bucurie:
Păstorii cum auziră
Spre lăcașul sfânt porniră,
Unde au aflat
Pe Fiul în al Său nume
Pe Fiul în al Său nume
Să se nască
Și să crească,
Să ne mântuiască.”
2. La Vifleem colo-n jos
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„La Vifleem, colo-n jos
Cerul arde luminos,
Preacurata
Naște astăzi pe Hristos.
Naște-n ieslea boilor
Pe-mparatul tuturor,
Preacurata
Stă și plânge-ncetisor.
N-are scutec de-nfășat,
N-are scutec de-nfășat,
Preacurata
Pentru pruncul de-mpărat.
Nu mai plânge Maica mea,
Nu mai plânge Maica mea,
Scutecele noi ți-om da,
Preacurata,
Pruncul Sfânt de-i înfașă.”
3. Din an în an
„Din an în an sosesc mereu
La geam cu Moş Crăciun,
E ger cumplit, e drumul greu,
Da-i obicei străbun.
Azi cu strămoşii cânt în cor
Colindul sfânt şi bun,
Tot Moş era şi-n vremea lor
Bătrânul Moş Crăciun.
E sărbătoare şi e foc
În casa ta acum,
Dar sunt bordeie fără foc
Şi mâine-i Moş Crăciun.
Acum te las fii sănătos
Şi vesel de Crăciun.
Dar nu uita când eşti voios
Creştine să fii bun.”
4. De trei zile tot venimu
„De trei zile tot venimu’
De trei zile tot venimu’
Sara-i bun-a lui Crăciun.
N-auzim cocoş cântându’
N-auzim cocoş cântându’
Sara-i bun-a lui Crăciun.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Numai oameni veselindu’
Numai oameni veselindu’
Sara-i bun-a lui Crăciun.
Veselind cu vesel bunu’
C-am ajuns acest Crăciunu’
Sara-i bun-a lui Crăciun.”
5. Sus la poarta raiului
„Sus la poarta Raiului, poarta raiului,
Paşte turma Tatălui, turma Tatălui.
Linu-i lin şi iară lin
Bate vântul funza lin,
Lin şi iară lin.
Dar la turmă cine sta? Oare cine sta?
Sta chiar Maica Precista, Maica Precista.
Lângă ea un legănel, leagăn legănel,
Cu un copilaş în el, copilaş în el.
Copilaşul când plângea, puiul când plângea,
Maica Sfântă-L legăna, Maica-L legăna.
Copilaşul când dormea, puiul când dormea,
Maica Sfântă lin cânta, Maica lin cânta.”