Cel mai puternic vaccin împotriva covid-19
Vaccinul rusesc Sputnik V are o eficienţă de 91,6% împotriva covid-19. Cercetătorii au făcut anunțul.
Vaccinul Sputnik V- cu privire la care Rusia a fost acuzată de lipsă de transparenţă- are o eficienţă de 91,6% împotriva formelor simptomatice ale covid-19, potrivit unor rezultate publicate marţi în revista medicală The Lancet şi validate de experţi independenţi, relatează AFP.
Vaccinul rusesc are un vector viral care utilizează aceeaşi tehnologie ca vaccinul AstraZeneca, la un nivel de eficienţă aproape la fel de mare ca vaccinurile pe bază de ARN mesager.
”Dezvoltarea vaccinului Sputnik V a fost criticată din cauza precipitării sale, a faptului că a ars etape şi a unei lipse de transparenţă. Însă rezultatele raportate aici sunt clare, iar principiul ştiinţific al acestei vaccinări este demonstrat”, apreciază doi specialişti britanici, profesorii Ian Jones şi Polly Roy, într-un comentariu al studiului.
Acest lucru ”înseamnă că un vaccin suplimentar poate de-acum să se alăture în lupta în vederea reducerii incidenţei covid-19”, insistă aceşti cercetători, care nu au fost implicaţi în studiu.
Aceste prime rezultate verificate ale eficienţei coroborează afirmaţii iniţiale ale Rusiei- primite cu neîncredere, în toamnă, de către comunitatea ştiinţifică internaţională.
Ele par să claseze, în aceststadiu, Sputnik V între vaccinurile cele mai performante, alături de vaccinurile alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech şi companiei americane Moderna- de aproximativ 95%-, care folosesc, cu toate acestea, o tehnologie diferită, cea a ARN-ului mesager.
Voci au început să se ridice în Europa, în ultimele săptămâni, pentru ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să evalueze rapid Sputnik V, care este deja folosit în Rusia şi în câteva ţări- între care Argentina şi Algeria.
Rezultatele publicate în The Lancet provin din ultimul stadiu al testelor clinice ale vaccinului- faza 3-, asupra unui număr de 20.000 de participanţi.
Citeste si: Ce se întâmplă cu vaccinul anti-Covid-19? Anunț important pentru persoanele programate să facă vaccinul începând cu 28 ianuarie
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
La fel ca în asemenea cazuri, aceste rezultate provin de la echipa care a elaborat vaccinul şi a efectuat apoi teste, supuse evaluării altor cercetători independenţi înainte de publicare.
Ele arată că Sputnik V reduce cu 91,6% riscul contractării unei forme simptomatice de covid-19.
Participanţii la test- efectuat în perioada septembrie-noiembrie- au fost vaccinaţi cu două doze de vaccin sau placebo, la un interval de trei săptămâni.
De fiecare dată, vaccinarea a fost însoţită de un test PCR.
În zilele de după administratea celei de a doua doze, un test PCR a fost realizat doar în cazul persoanelor care prezentau simptome.
În total, 16 voluntari dintre 14.900 care au fost vaccinaţi cu două doze de vaccin au fost testaţi pozitiv cu covid-19 (adică 0,1%), în timp ce 62 au fost testaţi pozitiv dintre cei 4.900
cărora li s-a administrat un placebo (1,3%).Autorii indică, totuşi, o limită, şi anume, în măsura în care s-au realizat teste PCR ”doar atunci când participanţii au declarat că pezintă simptome de covid-19, analiza eficienţei priveşte doar cazuri simptomatice”.
”Alte cercetări sunt necesare în vederea stabilirii eficienţei vaccinului în cazurile asimptomatice şi cu privire la transmiterea” bolii, precizează într-un comunicat The Lancet.
Citeste si: Ce conține o doză de vaccin anti-COVID-19 Pfizer?
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Pe baza celor aprocimativ 2.000 de cazuri de persoane în vârstă d peste 60 de ani, autorii studiului arată că vaccinul pare eficient în acest grup de vârstă.
Date parţiale par să arate că el apără extrem de bine împotriva unor forme moderate de covid-19.
Sputnik V este un vaccin ”cu vector viral”- ia ca bază alte virusuri, făcute inofensive şi adaptate sălupte împotriva covid-19.
El foloseşte tehnica utilizată de vaccinul AstraZeneca/Oxford- care are o eficienţă de de 60%, potrivit Agenţeii Europene a medicamentului (EMA).
Însă în timp ce vaccinul AstraZeneca/Oxford are la bază numai adenovirus de cimpanzeu, Sputnik V foloseşte două adenovirusuri umane diferite în fiecare dintre dozele sale.
Potrivit celor care l-au conceput, faptul că la rapel se foloseşte un adenovirus diferit de al primei doze ar putea conduce la un mai bun răspuns imunitar.
Citeste si: Cum se schimbă strategia de vaccinare anti-COVID. Cine se mai poate imuniza în luna februarie