Fiul celor doi soți a fost diagnosticat pe când avea doar doi ani şi câteva luni cu „craniofaringiom", o tumoră cerebrală care în majoritatea cazurilor este fatală.

Am simțit că vreau să mor chiar în momentul acela, totul în jurul nostru se năruie, nu se poate reda în cuvinte, ce simt o mamă și un tată la aflarea unei asemenea vești îngrozitoare, despre propriul lor copilaș ,dulce, care nu împlinise, încă nici măcar 3 anișori", a scris mama lui Cristian, într-o postare pe un blog în anul 2009.

Părinții copilului au renunţat la tot în acel moment şi şi-au dedicat întreaga existenţă luptei pentru salvarea fiului lor.

Doi părinți și-au pus capăt zilelor când fiul lor a murit de cancer

Cristian Dimitris a urmat numeroase tratamente şi a suportat numeroase intervenţii chirurgicale în străinătate.Tumora situată în creier nu a putut fi îndepărtată, iar stara de sănătate a lui Cristian, acum în vârstă de aproape 10 ani, s-a înrăutăţit.

Citeste si: Cazul șocant al copilului alergic la iarnă. Ce reacție îi provoacă frigul

Când au primit vestea Nicuşor şi Vangheliţa Aravă s-au întors la Constanţa, în apartamentul lor situat în zona Boema, iar în noiembrie 2015 micuţul Cristian s-a stins din viaţă. Atunci cei doi soți au scris împreună o scrisoare de 13 pagini prin care şi-au cerut iertare pentru ce va urma să se întâmple şi în care au explicat drama pe care au trăit-o.

Tragedie fără margini în Constanța: Doi părinți și-au pus capăt zilelor când fiul lor a murit de cancer

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

În ziua în care copilul de 10 a murit, părinții acestuia s-au sinucis lângă el.

„Dacă el moare, murim şi noi"

„Dacă el moare, murim şi noi" au declarat cei doi părinți îndurerați în scrisoarea pe care au lăsat-o în urma lor. Mama copilului a fost ajutată de soţ să se spânzure, iar apoi trupul ei a fost aşezat pe un pat, lângă trupul băieţelului.

Citeste si: Caz terifiant! Părinți în stare de șoc după ce bebelușul lor s-a născut fără ochi, nas și parte din craniu, într-o clinică privată

Apoi, Nicuşor Aravă s-a spânzurat în bucătăria apartamentului, conform anchetatorilor.

Cei trei au fost descoperiți după ce vecinii au alarmat numărul de urgență 112 din cauza mirosului greu de suportat ce venea din apartamentul lor.

Tragedie fără margini în Constanța: Doi părinți și-au pus capăt zilelor când fiul lor a murit de cancer

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: „Orașul Mântuirii” sau „mini-Grecia” de la malul Mării Negre. Așezarea antică ascunde un tezaur chiar lângă țărm- antena3.ro

Pompierii au spart uşa şi au descoperit scenele dramatice care i-au marcat pentru totdeauna.

Citeste si: Accident teribil pe Transfăgărășan. O femeie a căzut cu mașina de pe pod

Cazul familiei din Constanţa a impresionat o lume întreagă, fiind publicat inclusiv de jurnaliştii britanici de la DailyMail care au revenit, ieri, cu noi informaţii despre cei doi părinţi care şi-au pus capăt zilelor în aceeaşi zi în care fiul lor a fost răpus de cancer, arată observator.ro.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si