Patru tineri au murit, luni dimineata, in a doua zi de Paste, pe DN 17 D, intre localitatile Telciu si Romuli, dupa ce masina in care se aflau a lovit un stalp de electricitate.
 
„Cele patru victime inconştiente, cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani, au fost extrase şi predate echipajelor medicale. Două victime prezentau leziuni incompatibile cu viaţa, iar pentru celelalte două victime au fost începute manevrele de resuscitare.
Din păcate, după mai bine de 45 de minute de aplicare a manevrelor de resuscitare, echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul celor patru victime, la locul accidentului.
 
A cincea victimă, un tânăr în vârstă de 16 ani, a fost extras prin luneta autoturismului, conştient, cu leziuni şi traumatisme, mai ales în zona membrelor inferioare. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD l-a transportat la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale suplimentare”, a spus Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, potrivit Mediafax.
 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si