Marți, 27 decembrie 2022, la orele dimineții, îngrijitoarea româncă în vârstă de 65 de ani se plimba pe străzile orașului Massa, Italia. În momentul în care a ajuns în via Marina Vecchia, lângă Centrul de Sănătate Mintală, Rodicăi i s-a făcut rău și a căzut.
Citește și: Povestea incredibilă a unui tânăr care a fost salvat de la moarte de câinele polițist Coh. Bărbatul a fost găsit inconștient şi cu degerături
Câțiva trecători au văzut-o prăbușindu-se la pământ și au anunțat imediat autoritățile. Serviciul de Urgență a trimis la fața locului un echipaj medical. La scurt timp ce au ajuns, medicii au început manevrele de resuscitare. Văzând însă că românca nu-și revine, au trimis-o imediat la camera de urgență. Dar, în timpul călătoriei către Noa, badanta româncă s-a stins din viață.
Polițiștii italieni au deschis o anchetă
Agenții Poliției de Stat au declanșat imediat investigațiile, care au ajuns în doar câteva minute prin Marina Vecchia, au făcut posibilă reconstituirea dinamicii faptelor. Rodica era îngrijitoare de câțiva ani și avea câteva rude în afara regiunii, se pare că în provincia La Spezia, cu care se afla în contact.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Florina este dispărută în Anglia de 13 zile. Poliția cere ajutorul oamenilor pentru găsirea româncei
Acum oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia.
Medicii legiști urmează să efectueze autopsia și să stabilească cauza exactă a morții româncei.
Citește și: Maxi Jazz s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Cântărețul a fost fondatorul trupei Faithless